Jurnalul.ro Ştiri Social Salariile bugetarilor, majorate din august. Cum arata noua grila de salarizare

Salariile bugetarilor, majorate din august. Cum arata noua grila de salarizare

Salariile bugetarilor vor fi majorate din august, cel mai mic salariu de bază va fi de 1.250 lei pentru funcţii cu studii medii şi generale, iar cel mai mare va ajunge la 15.000 de lei, sumă pe care o va primi preşedintele, potrivit Ordonanţei de urgenţă privind salarizarea personalului din sistemul bugetar.

Conform proiectului de act normativ, venitul salarial al personalului plătit din fonduri publice cuprinde salariile de bază, soldele funcţiei de bază sau salariile funcţiei de bază, indemnizaţiile de încadrare, indemnizaţiile lunare şi, după caz, compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, majorările, primele şi premiile, precum şi alte drepturi în bani şi/sau în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.

Salariile de bază sunt diferenţiate pe funcţii, grade sau trepte profesionale şi gradaţii. Fiecărei funcţii, fiecărui grad sau treaptă profesională îi corespund cinci gradaţii, corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă, cu excepţia funcţiilor de demnitate publică şi funcţiilor de conducere pentru care gradaţia este inclusă în indemnizaţia lunară sau salariul de bază prevăzut pentru aceste funcţii în anexele la ordonanţa de urgenţă.

Tranşele de vechime în muncă în funcţie de care se acordă cele cinci gradaţii sunt: gradaţia 1 - de la 3 la 5 ani; gradaţia 2 - de la 5 la 10 ani; gradaţia 3 - de la 10 la 15 ani; gradaţia 4 - de la 15 la 20 de ani; gradaţia 5 - peste 20 de ani.

Gradaţia obţinută se acordă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au împlinit condiţiile de acordare, se mai arată în proiectul de OUG.

Proiectul prevede că, din 1 august 2016, salariile, soldele, indemnizaţiile funcţionarilor publici sunt cele prevăzute în OUG.

Astfel, preşedintele va avea un salariu brut de 15.000 de lei, patriarhul ar urma să aibă o indemnizaţie lunară de 13.706 lei, tot atât cât vor avea premierul şi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Senatorii şi deputaţii vor fi plătiţi cu 10.150 lei, ca şi secretarii de stat, în timp ce miniştrii vor fi plătiţi mai mult, cu 12.124 lei, ca şi consilierii prezidenţiali.

Un profesor universitar va avea un salariu de bază de 5.300 de lei, un profesor din învăţământul preuniversitar - între 1.700 şi 3.400 de lei, un medic primar - între 3.400 şi 4.300 de lei, un judecător cu vechime va avea o indemnizaţie de până în 8.600 de lei.

Guvernul precizează că efortul financiar brut necesar implementării proiectului de ordonanţă de urgenţă este de  2,344 miliarde lei, iar impactul net este de  1,503 miliarde lei.

În situaţia în care salariile de bază, soldele, indemnizaţiile avute în luna iulie 2016 sunt mai mari decât cele prevăzute în proiectul de OUG, vor fi păstrate cele avute în iulie, la fel ca şi sporurile, indemnizaţiile şi celelalte compensaţiile aflate atunci în plată.

Prin proiectul de OUG, salariile de bază vor fi stabilite ca valori nominale în lei şi se vor elimina coeficienţii de ierarhizare, clasele de salarizare şi valoarea de referinţă.

Raportul între salariul de bază minim şi cel maxim în sectorul bugetar va fi de 1 la 12, astfel că cel mai mic salariu de bază va fi de 1.250 de lei, pentru funcţii cu studii medii şi generale, iar cel mai mare este de 15.000 lei pentru funcţia cu cea mai mare responsabilitate în stat.

Raportul între partea variabilă şi salariul de bază va fi de 30% pe total ordonator principal de credite. Astfel, proiectul de OUG s-a eliminat condiţia prevăzută prin Legea 284/2010 ca partea variabilă să nu depăşească 30% din salariul de bază pentru o persoană.

Funcţiile sunt structurate în raport de nivelul studiilor - studii superioare, studii superioare de scurtă durată, studii postliceale, studii medii şi studii medii şi generale. Salariile de bază pentru fiecare funcţie sunt stabilite, în raport de studii, grade sau trepte profesionale şi gradaţii.

Promovarea în grade sau trepte profesionale se va putea face de regulă pe un post vacant, din trei în trei ani, sau conform unor reglementări din statutele proprii. Avansarea în gradaţii se va face din cinci în cinci ani, cu excepţia primei gradaţii care se acordă după trei ani.

Proiectul mai prevede că prin contractele sau acordurile colective de muncă şi contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială în bani sau în natură „care excedează sau contravin prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă”.

Dacă OUG va intra în vigoare la 1 august, în termen de 30 de zile, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Finanţelor Publice vor elabora Norme metodologice de aplicare a acesteia. 

Guvernul precizează că prin acest proiect de OUG s-a urmărit realizarea unui act normativ mai simplificat şi mai accesibil decât Legea 284/2010 privind salarizarea unitară în sectorul bugetar, eliminarea suprapunerilor salariale datorate creşterii salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care a condus la suprapunerea primelor 24 de clase de salarizare din legea-cadru din 2010, eliminarea nivelurilor diferite de salarizare pentru aceeaşi funcţie, în cadrul aceleiaşi instituţii, eliminarea egalizării salariilor pentru persoane cu vechime în muncă diferită, eliminarea suprapunerilor salariale pentru angajaţii care au studii diferite (studii superioare, studii medii, studii generale) şi stabilirea şi calcularea salariilor în baza unui singur act normativ, eliminându-se  vidul legislativ, mai ales pentru personalul nou-încadrat.

News.ro

Subiecte în articol: salarii bugetari
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri