Totodată, o persoană a fost găsită decedată.
''În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 47 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. (...) În cazul acestor intervenţii au fost salvate 52 de persoane. Dintre acestea, 16 persoane au fost transportate cu ambulanţele SAJ, SMURD sau Salvamont la spital, iar restul au primit acordul să fie transportate cu maşinile aparţinătorilor. Din păcate, o persoană a fost găsită decedată şi a fost transportată şi predată la IML'', se arată sâmbătă dimineaţa pe pagina de Facebook a Salvamont.
Apeluri pentru intervenţii de urgenţă au fost primite de:
* Salvamont Sinaia (9)
* Salvamont Judeţul Braşov (8)
* Salvamont Maramureş (6)
* Salvamont Municipiul Braşov (5)
* Salvamont Suceava (4)
* Salvamont Alba (4)
* Salvamont Gorj (3)
* Salvamont Sibiu (2)
* Salvamont Harghita (2)
* Salvamont Neamţ ( 1)
* Salvamont Lupeni (1)
* Salvamont Vatra Dornei (1)
* Salvamont Bistriţa Năsăud (1)
S-au primit şi 44 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.