Jurnalul.ro Ştiri Observator Sâmbătă - Marșul Bicicliștilor, un protest împotriva administrației Firea

Sâmbătă - Marșul Bicicliștilor, un protest împotriva administrației Firea

Marşul Bicicliştilor, care se vrea a fi un protest împotriva administraţiei Firea, va avea loc sâmbătă, adunarea participanţilor fiind anunţată pentru ora 14,30, la intrarea Charles de Gaulle a Parcului Herăstrău, informează organizatorii, prin intermediul unui comunicat. 

Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR) a depus notificare la Primăria Municipiului Bucureşti privind organizarea protestului. Plecarea în marş va avea loc la ora 15,30.

"Lipsa oricăror performanţe administrative ale Gabrielei Firea şi zgomotul produs de mulţimea de promisiuni nerespectate au adus oraşul într-o stare chiar mai proastă decât era pe vremea lui Oprescu. Cu toate că a dublat numărul de oameni care lucrează pentru administraţie, prin zecile de companii municipale, la bilanţul de jumătate de mandat, majoritatea proiectelor enumerate de primar erau începute pe vremea mandatului lui Oprescu. Şi, cu toate că acuză toate administraţiile precedente că sunt vinovate de traficul infernal din Capitală, administraţia Firea şi-a stabilit ca priorităţi terminarea proiectelor începute de Oprescu", se arată în comunicatul OPTAR. 

Conform aceleiaşi surse, Gabriela Firea "a ignorat" opiniile experţilor care au realizat Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) Bucureşti - Ilfov şi "nicio măsură pe termen scurt (2 ani)" prevăzută în PMUD nu a fost realizată. 

"Nici în alte domenii, administraţia Firea nu străluceşte. În acest mandat de primar: niciunui cetăţean critic la adresa conducerii PMB nu i s-a permis să ia cuvântul în şedinţele Consiliului General al Municipiului Bucureşti; dreptul la protest împotriva administraţiei a fost 'interzis', spaţiul din faţa Primăriei Capitalei fiind rezervat de un protest fantomă, care, chipurile, se desfăşoară zi de zi, dar pe care nu l-a văzut nimeni niciodată; au fost create 22 de companii municipale care lucrează în paralel cu departamentele şi instituţiile din subordinea Primăriei; costul locurilor de parcare din gestiunea Primăriei Capitalei a crescut la 10 lei/ora, fără însă a fi sancţionate maşinile care parchează ilegal (...); singura parcare etajată şi cea mai mare din Bucureşti (1.250 de locuri), aflată în administrarea PMB, este la Arena Naţională şi stă închisă, cu toate că este gata de pe vremea lui Oprescu", a precizat sursa citată. 

OPTAR atrage atenţia că majoritatea actelor normative adoptate de CGMB nu sunt supuse dezbaterii, aşa cum prevede legea. 

"Promisiunile de a transparentiza 'total' cheltuielile publice în 100 de zile a fost uitată de Gabriela Firea, după ce a ocupat postul de primar. (...) În cazul pistelor pentru biciclete, Gabriela Firea a mutilat reţeaua stabilită de experţii PMUD, alegând nişte trasee disparate, care nu vor produce efecte. Şi, cu toate că, în repetate rânduri, ne-am oferit gratuit cunoştinţele în sprijinul administraţiei, acest ajutor ne-a fost refuzat. Din păcate, administraţia şi poliţia rutieră refuză să ofere informaţiile publice despre modul de realizare a traseelor, astfel încât eventualele greşeli de proiectare nu pot fi identificate decât după executarea greşelilor, respectiv după cheltuirea banilor. Şi, din păcate, cu toate că lucrările sunt încă în curs, am putut deja constata astfel de greşeli la lucrările executate", menţionează OPTAR. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri