Jurnalul.ro Ştiri Locale Satu Mare - Accident cu doi răniți din cauza unei unei autoutilitare nesemnalizate

Satu Mare - Accident cu doi răniți din cauza unei unei autoutilitare nesemnalizate

 Două persoane au fost rănite într-un accident petrecut pe DN 19A, între vama Petea şi municipiul Satu Mare după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-o autoutilitară nesemnalizată încărcată cu lemne, abandonată pe drum, se arată în buletinul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare, transmis vineri. 

Conform sursei citate, poliţiştii au fost anunţaţi despre autoutilitara nesemnalizată de pe şosea, iar în timp ce căutat o altă autoutilitară să o tracteze, a avut loc accidentul. 

"Printr-un apel telefonic la 112, poliţia a fost sesizată despre existenţa camionetei staţionate pe partea carosabilă. La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Secţiei Rurale Satu Mare, care a luat imediat măsuri de identificare a conducătorului auto la imobilele din proximitatea locaţiei şi la locurile de cazare în comun, însă fără rezultat. În perioada imediat următoare, în care poliţiştii încercau să găsească un alt vehicul în comună, disponibil să tracteze camioneta în afara părţii carosabile, s-a produs accidentul rutier", precizează IPJ. 

În urma impactului, un conducător auto de 59 de ani şi o femeie de 54 de ani din judeţul Suceava au fost răniţi. Autoutilitara abandonată aparţine unui maramureşean. 

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri