Jurnalul.ro Ştiri Externe Scafandrii militari au găsit una dintre cutiile negre ale avionului Tupolev prăbușit în Marea Neagră

Scafandrii militari au găsit una dintre cutiile negre ale avionului Tupolev prăbușit în Marea Neagră

Echipele de căutare au găsit una dintre cele două cutii negre ale avionului Tupolev care s-a prăbușit duminică în Marea Neagră la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Soci, au relatat pentru agenția TASS surse din cadrul anchetei, potrivit Russia Today.

"Scafandrii au găsit una dintre cutiile negre sub cabina aeronavei. Va fi scoasă din apă în curând", a indicat sursa citată. Agenția DPA notează că în cursul căutărilor din ultimele ore au fost găsite încă trei cadavre ale ocupanților aeronavei, astfel încât bilanțul victimelor găsite a ajuns la 13. De asemenea, scafandrii mai au recuperat bucăți din epavă.

La operațiune iau parte 200 de scafandri și 45 de ambarcațiuni, a declarat, pentru Interfax, un purtător de cuvânt al ministerului rus al apărării. La bordul avionului care decolase către Siria se aflau 84 de pasageri și opt membri ai echipajului, printre pasageri numărându-se și 64 de membri ai Corului Armatei Roșii. Avionul implicat în accident aparținea Ministerului rus al Apărării și a fost fabricat în anul 1983.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri