O femeie din Bucureşti a blocat toate tramvaiele de pe o linie după ce şi-a parcat maşina în apropierea şinelor.
Totul s-a întâmplat, astăzi, pe linia tramvaiului 36, pe bulevardul Dimitrie Pompeiu din Bucureşti.
Femeia şi-a parcat maşina, un autoturism marca Seat, în apropierea liniilor de tramvai, fără să calculeze însă distanţa dintre autoturism şi tramvaiele care treceau.Astfel, vatmanul primului tramvai a oprit şi a blocat toată circulaţia pentru că nu putea trece de maşină.
Două echipaje ale Poliţiei s-au deplasat la faţa locului, iar doi poliţişti au intrat în sediile firmelor din zonă pentru a o găsi pe femeie.
O platformă a fost chemată de poliţişti pentru a ridica maşina care împiedica circulaţia tramvaielor.
Femeia a fost amendată cu 795 de lei.Observator.tv