Există nişte răi, nişte urâţi şi veştejiţi sufleteşte, care muşcă din România cu dinţii lor cariaţi, mirositori, atacă România încercând să-i sufoce orice respiraţie amplă, lăudată în lumea largă. Aceşti schelălăitori, că sunt nişte jalnice potăi, aruncă zoaie, care sunt, de fapt, secreţiile organismului lor, peste orice performanţă românească. Ei sunt plătiţi pe state de bani oribili, tocmai să umilească românii, să le injecteze ideea falsă că sunt cetăţeni second-hand, că Ţara este de periferie, nişte scorneli. Dar aceşti dezertori de la simţirea naţională, nişte cusurgii derizorii, nu cred în nimic, bate vântul prin maidanul care este sufletul lor, nu rămâne numele lor decât într-o erată a istoriei. Dacă un nesimţit aruncă un bilet de tramvai pe jos, bocitoarele astea de parastas mută defectele pe umeri României, generalizare idioată şi fără nicio logică. Atacă neisprăviţii ăştia şi paginile de istorie glorioasă. Mototolesc cu vorbe mincinoase chiar şi victoriile obţinute în condiţii teribil de neprielnice ale voievozilor români. Uită cu rea intenţie că românii s-au luptat totdeauna cu imperii, cu Înalta Poartă, cu Imperiul Ţarist, cu atotputernica Romă, cu Imperiul Austro-Ungar. Oastea mică numeric a românilor înfrunta trupe bine înarmate, de 3-4 ori mai numeroase, dar cu isteţime şi strategie neaşteptată, domnitorii români au obţinut victorii în bătălii. Oştile româneşti au ţinut piept, întârziind năvala puhoaielor turceşti, au frânat legiunile Imperiului Roman, au bătut trupele austro-ungare, au zăgăzuit expansiunea Rusiei. Cea mai mare victorie împotriva armatelor temute ale Imperiului Otoman s-a înregistrat la Podul Înalt şi Ştefan cel Sfânt a fost declarat de papă „atletul creştinătăţii”! Păcălindu-i pe turcii numeroşi să se înnămolească în smârcurile Neajlovului, strategul deştept Mihai Viteazul a izbândit. Au bătut clopotele în marile catedrale ale Europei pentru curajul oştilor valahe şi temerarul Mihai, cu sabia în mână, căci doar Mihai i-a fugărit pe turci şi la sud de Dunăre. Răii cu limbă veninoasă încearcă să-l pipernicească pe Majestuosul Mihai, îl numesc aventurier. Sergiu Nicolaescu a descoperit în arhivele Vaticanului o comandă a lui Mihai către un mare făcător de sigilii să-i facă înainte de Unire un sigiliu pe care să încrusteze „Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”. Pohta ce-a pohtit mereu Mihai Întregitorul. Mizerabilii care ridică voce răguşită că n-am obţinut biruinţe în bătălii batjocoresc oasele eroilor care au îngrăşat glia cu viaţa lor frântă în tranşee, pătează memoria ostaşilor de la Mărăşeşti, cu al lor „pe-aici nu se trece”, a bravilor de la Griviţa, plecat-au 10 din Vaslui şi s-a întors târând piciorul rănit doar Peneş Curcanul, a jertfiţilor de la Rovine, de pe culmile Daciei, de la cucerirea Budapestei. Clevetitori plătiţi cu bani murdari maltratează şi versul: „E iarăşi primăvară, iarăşi primăvară/Pe fiecare margini de făgaș/Îşi scot strămoşii degetele-afară/De ghiocei, de crini, de toporaşi”.