Peste 14.000 de copii din mediul rural vor participa, în această vară, la diverse activităţi educaţionale în programele Școlii de vară World Vision România. Copiilor le vor fi predate lecţii la materiile importante, pentru a-i ajuta să recupereze sau să recapituleze noţiunile de bază, însă vor avea și activități recreative și ateliere de educaţie civică, de dezvoltare personală, de fotografie, pictură, club de lectură, piese de teatru. Totodată, în contextul COVID-19, copiii vor face cursuri de educaţie pentru sănătate și igienă. Potrivit reprezentanților World Vision România, activităţile vor fi realizate atât online, cât şi faţă în faţă, în grupuri mici de copii, cu respectarea unor condiţii de maximă siguranţă pentru participanți, fiind elaborat un ghid cu reguli stricte în acest sens. Peste 200 de cadre didactice și psihologi din Ialomița, Iași, Vaslui, Dolj și Cluj vor coordona activitățile din școala de vară.