Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Școala Oana Roman. Vedetele se reprofilează online

Școala Oana Roman. Vedetele se reprofilează online

de Diana Scarlat    |   

Criza modelelor din societatea contemporană a lăsat urme adânci în comportamentul noilor generații. Influencerii au luat locul vechilor formatori de opinie, dar și pe cel al modelatorilor de talente. Influencerul de astăzi ține loc de pedagog, model social și cultural, deschizător de drumuri în cariera profesională și lansator de tendințe. Forța de persuasiune a influencerului atrage publicul, dar și publicul își poate modela influencerul, tocmai pentru că mulți dintre cei care și-au făcut o adevărată meserie din asta trebuie să se adapteze nevoilor și dorințelor publicului lor. Despre provocările pe care le are un influencer, în relația cu publicul, mai ales cu tinerii, vorbește Oana Roman, unul dintre cei care și-au luat în serios rolul de modelare a noilor generații, prin puterea exemplului personal.

 

Influencerii se împart, astăzi, în multe categorii. Termenul „influencer” a fost introdus în limbajul comun după ce acești noi formatori de opinie au câștigat terenul oferit de rețelele de socializare, însă predecesorii lor există de cel puțin două milenii. De exemplu, Socrate poate fi considerat „influencer” al Greciei antice, nu doar filosof. Modelul socratic s-a transmis până în zilele noastre, în sistemele de educație din întreaga lume. Practic, oricine a fost model socio-cultural urmat de un număr mai mare sau mai mic de oameni se poate încadra la categoria „influencer”, denumit în trecut mentor, cu mult înainte de apariția noilor tehnologii și a internetului. Astăzi se schimbă doar accesul la aceste persoane care sunt, în egală măsură, formatori de caractere, de talente, de comportamente și de opinie. Cei care acum devin influenceri pot avea diverse scopuri, începând cu cele personale, până la scopuri politice sau economice. Tocmai de aceea, atât strategiile de marketing, promovare și publicitate, cât și strategiile politice se bazează astăzi pe influenceri pe care fie îi creează și îi lansează, fie îi cooptează, în funcție de publicul-țintă pe care îl vizează. 

 

Poze de sute de mii de euro

 

Cei mai cunoscuți influenceri sunt cei care au reușit să câștige sume extrem de mari din simple postări pe Instagram. Se ajunge la câștiguri de peste 100.000 de euro lunar din astfel de activități, pentru că mai multe branduri din întreaga lume au plătit noile campanii de promovare acestor „instagrameri” cu sute de mii de urmăritori, în ultimii ani. O altă categorie foarte importantă este cea a influencerilor folosiți în sfera politicului. De obicei, acești influenceri se bazează mai mult de ceea ce scriu și foarte puțin pe imagine. Foștii formatori de opinie din mass-media au preluat segmentul de piață din social media care modelează comportamentul electoral. Dar pot deveni influenceri în sfera politică și tinerii care se lansează cu entuziasm în acest domeniu. Și pentru ei poate deveni o meserie blogging-ul, vlogging-ul sau postarea unor gânduri și opinii personale pe rețelele de socializare. Mulți sunt cooptații în campaniile electorale și devin coordonatori de campanii. În ultimii ani, strategiile electorale din România au inclus și aceste categorii de influenceri.

 

Model de urmat pentru urmăritori

 

Influencerul care își educă publicul este unul dintre cei mai valoroși, mai ales atunci când reușește să devină model de urmat pentru copii și tineri. Acești influenceri își asumă o serie de responsabilități și sunt urmăriți, în general, de cei care caută să învețe ceva de la o personalitate publică. În această categorie intră profesori, actori, muzicieni, în general artiști, dar și oameni care au o importantă experiență de viață și profesională, astfel încât să poată reprezenta un bun exemplu pentru noile generații. În general, vedetele mondenului se pot transforma în influenceri care modelează tendințele pentru noile generații. „Eu nu mă consider neapărat un influencer, sau nu unul clasic. Nu sunt neapărat nici «main stream», dar nici pe o nișă foarte clară. Am însă un public serios și fidel, construit în ani mulți în care am fost cumva pe primele pagini ale ziarelor și la TV, atât ca moderator, cât și ca invitat. Practic, eu nu am devenit cunoscută odată cu online-ul, așa cum sunt majoritatea celor care sunt influenceri mai tineri. Am peste 30 de ani de viață publică și mulți ani de muncă în televiziune și în zona de comunicare. Am o meserie de bază și lumea mă știe cam din toate unghiurile. Cei care mă urmăresc au crescut sau s-au maturizat odată cu mine, văzându-mă și citind despre mine. Și astfel, cred că am o relație diferită cu publicul meu”, explică Oana Roman, pentru Jurnalul. 

 

Relația cu așteptările publicului

 

Oana Roman a-nvățat cum trebuie să se adapteze, ca influencer, la orizontul de așteptare al publicului, nu doar cum să-l modeleze. „Lumea eu o văd așa: e publicul meu care mă urmărește pentru că oamenii mă știu dintotdeauna, atât cei care acum mă descoperă, cât și cei care așteaptă de la mine altceva față de tot ce se oferă în rest. Au cumva pretenții mari de la mine și uneori nu tolerează nici cel mai mic gest greșit sau o vorbă greșită, pentru că au pretenția să fiu ireproșabilă mereu. Ce aștept eu de la ei este să nu mă judece fără să aibă toate datele problemei, să știe că nu sunt niciodată altfel decât sinceră 100% și să fie un pic mai îngăduitori dacă mai greșesc și eu, pentru că nimeni nu e perfect”, explică Oana. Ceea ce simte, în ultima perioadă, venind din direcția publicului ei, este nevoia de repere solide, autentice, care aduc ceva consistent în comunicarea online. „Cred că sunt foarte mulți, din ce în ce mai mulți atrași de posibilitatea de a și învăța ceva de la cei pe care îi urmăresc. Eu am un public interesat și de lecții de viață. E clar însă că masele și, din păcate, mai ales cei mai tineri, nu intră în online ca să-și ia informații de pe Instagram sau Tik Tok. Mulți vor poze frumoase, glamour, femei apetisante sau modă, beauty și lucruri mai superficiale. De altfel, Instagramul nu pentru educație a fost inventat, ci pentru poze”, spune vedeta. 

 

Nu știu mulți alți oameni din online care să aibă în spate atâția ani de viață publică. Suntem puțini și avem o ușoară altă abordare a ceea ce facem în online. 

 

Oana Roman

Din păcate, tinerii încă nu sunt atrași de conținut cu esență. Ei vor distracție. De aceea, de exemplu, publicul meu este în proporție de 80% format din femei între 25 și 45 de ani. Pe tineri e greu să-i deturnăm înspre ceva mai de calitate. 

 

Oana Roman

 

Marea provocare este atragerea tinerilor

 

Tendințele din ultimii ani au format deja un comportament al majorității tinerilor, în relația cu mediul online și cu influencerii. Oana Roman încearcă să-i atragă pe cei de vârste fragede către latura culturală și educațională, dar sunt puțini cei care vor să afle mai mult. „Sunt vrăjiți de magia fetelor frumoase, perfecte și preocupate doar de beauty și moda. Asta li se oferă și la asta visează. E greu să-i ții atenți la lecții de bune maniere sau povești despre ce și cum să trăim, despre cărți sau un minimum de cultură generală. Nu spun că toți sunt așa. Sunt foarte mulți tineri extrem de deschiși și doritori de a cunoaște și de a se dezvolta, dar ceea ce le oferă mediul online pe rețelele sociale nu este deloc în zona asta”, explică influencerul. 

 

 

Traficul fals și manipularea 

 

Categoria influencerilor nu e scutită de confruntarea cu fenomenul „fake news” și cu traficul fals, care lansează vedete de carton ale social media. Aceste falsuri din mediul online afectează în egală măsură societatea și pe influencerii reali. „Problema falsului trafic și a urmăritorilor falși este puternic înrădăcinată. Fenomenul „fake news” și titlurile mincinoase scrise pentru click - acele „click byte” - sunt la ordinea zilei. Practic, aceste rețele sociale sunt mediul cel mai propice pentru propagandă și manipularea în masă. Facebook-ul a devenit mijlocul perfect prin care se manipulează populația, la nivel mondial deja. Nu există reguli și nici limite, deci se poate și fura, la numărul de urmăritori, la trafic sau orice altceva”, explică Oana Roman.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri