Jurnalul.ro Ştiri Observator Scrisoare deschisă a unor ONG-uri privind modificarea legislaţiei asociaţiilor şi fundaţiilor admisă de Comisia juridică a Senatului

Scrisoare deschisă a unor ONG-uri privind modificarea legislaţiei asociaţiilor şi fundaţiilor admisă de Comisia juridică a Senatului

Mai multe organizaţii neguvernamentale au transmis duminică o scrisoare deschisă liderilor grupurilor parlamentare din Senat prin care atrag atenţia asupra raportului Comisiei juridice prin care a fost admisă propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OG 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, iniţiat de deputatul Liviu Pleşoianu, despre care spun că a fost întocmit "netransparent" şi ar încălca drepturi şi libertăţi cetăţeneşti.

Semnatarii scrisorii - Centrul pentru Inovare Publică; CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică; APADOR-CH - Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, Comitetul Helsinki; Asociaţia CIVICA; Centrul FILIA; Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet ApTI; Asociaţia Civică Miliţia Spirituală; Atlatszo Erdely Egyesulet/Asociaţia Transilvania Transparentă; Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile şi ActiveWatch - susţin că raportul Comisiei juridice a Senatului ar restrânge spaţiul de acţiune civică şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor.

"Am fost consternaţi să constatăm că, pe data de 29 mai 2019, Comisia juridică a Senatului a întocmit raport de admitere pentru propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii (L 169/2019)", notează iniţiatorii scrisorii deschise.

Ei arată că, "la doar trei zile de la momentul electoral în care cetăţenii au transmis un mesaj clar, incontestabil, pentru destinul european al României, Comisia juridică promovează netransparent această iniţiativă care urmăreşte să restrângă spaţiul de acţiune civică şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor".

"Propunerea legislativă introduce o serie de criterii noi în baza cărora o asociaţie sau fundaţie poate fi dizolvată. O bună parte a prevederilor propunerii legislative sunt redundante. Cea mai mare parte a faptelor care conduc la dizolvarea unei organizaţii, conform propunerii legislative, sunt deja reglementate de Codul penal sau alte legi, aşa cum se constată chiar în punctul de vedere al Guvernului sau în cel al Consiliului Economic şi Social", mai atrag atenţia semnatarii.

Potrivit acestora, o prevedere precum dizolvarea organizaţiei atunci când aceasta urmăreşte "un alt scop decât cel pentru care s-a constituit" presupune o evaluare subiectivă şi lasă loc "de abuz" sau "hărţuire".

"Membrii Comisiei juridice care au votat pentru raport de admitere au ignorat chiar avizul negativ al colegilor lor din Comisia pentru drepturilor omului. Noi, organizaţiile semnatare, interpretăm raportul de admitere ca fiind o nouă încercare de a afecta libertatea de asociere şi spaţiul civic de participare pe care îl au la dispoziţie cetăţenii României şi invităm membrii Senatului să respingă propunerea legislativă la momentul la care aceasta va ajunge pe agenda plenului Senatului", se mai arată în scrisoare.

ONG-urile invită membrii legislativului care reprezintă coaliţia aflată la guvernare "să accepte că o bună parte din eşecul ultimului scrutin electoral se datorează şi modului în care au antagonizat o bună parte a societăţii, luând decizii împotriva principiilor democraţiei şi statului de drept".

"Dezbaterea proiectului de lege, ca de altfel întreaga activitate a Comisiei juridice a Senatului, este marcată de opacitate. Comisia nu publică niciodată minutele şedinţelor şi nu informează despre poziţionarea membrilor şi votul fiecăruia. Niciodată nu este clar care sunt proiectele de lege de pe agendă ce vor fi efectiv discutate într-o şedinţă şi comisia nu invită pro-activ actorii sociali interesaţi direct de un proiect sau altul", mai arată semnatarii.

În opinia lor, "faptul că acest proiect de lege a fost dezbătut de membrii comisiei fără ca aceştia să discute cu organizaţii neguvernamentale reprezintă o sfidare la adresa cetăţenilor ce s-au prezentat în număr mare la vot şi a societăţii în ansamblul ei".

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri