Jurnalul.ro Ştiri Observator Se schimbă codurile de boală pentru concediile medicale. Pacienții oncologici, primii vizați

Se schimbă codurile de boală pentru concediile medicale. Pacienții oncologici, primii vizați

de Redacția Jurnalul    |   

În direct la Antena 3 CNN, Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vorbit despre măsura neplății primei zile de concediu medical, precizând că ministerul va schimba codurile de boală pentru acordarea concediilor medicale.

Despre ordonanța OUG nr. 91/2025, intrată în vigoare începând din 1 februarie, care prevede neplata primei zile de concendiu medical, Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a precizat:

„Este o măsură tranzitorie care se poate opri oricând. Și mai mult decât atât, ea va fi nuanțată. Am avut săptămâna trecută o întâlnire aplicată și bună din acest punct de vedere cu asociațiile de pacienți reprezentative și vor fi o serie de modificări care să reducă inechitățile pe cât se poate de mult”, a declarat Rogobete.

Una dintre schimbări este regândirea codurilor de boală.

„Am convenit împreună cu echipa din Ministerul Sănătății, dar și cu sugestiile venite de la asociațiile de pacienți să regândim și să reclasificăm codurile de boală. Nu va fi o muncă care va dura foarte mult, pentru că discutăm aici de 14 sau 16 coduri de boală. Odată cu regândirea și restabilirea codurilor de boală, pentru noile coduri de boală și de încadrarea patologiilor, cu siguranță că vor putea fi făcute excepții”, a declarat Rogobete.

Acesta a precizat că o schimbare ar mai fi aprobarea acordării concediilor medicale repetitive pentru același cod de boală.

„Pentru un pacient oncologic care are nevoie de radioterapie, este evident că tot la o perioadă de câteva zile sau la câteva săptămâni are nevoie de acel concediu medical pentru radioterapie. Acolo nu există niciun dubiu. E doar un exemplu, sigur că se poate aplica pentru mai multe alte patologii”, a declarat Rogobete.

Reamintim că, Federația Asociației Bolnavilor de Cancer a sesizat, duminică, printr-o scrisoare deschisă Avocatul Poporului, trăgând un semnal de alarmă asupra inechităților resimțite de bolnavii cronici și pacienții ocologici, care are putea fi afectați de decizia Guvernului privind neplata primei zile de concediu medical. Cei care au boli cronice și încă lucrează sunt nevoiți să urmeze tratamente periodice și să-și ia concedii medicale separate pentru fiecare tratament, scrie Mediafax

Subiecte în articol: concediu medical pacienți
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri