Sebastian Papaiani a murit. Actriţa Stela Popescu spune că, odată cu decesul lui Sebastian Papaiani, "a mai plecat un actor excepţional", dar şi "om deosebit de deştept şi plin de haz".
"Eu am lucrat cu el, am lucrat cu el la film, am lucrat cu el la televiziune. Era un om deosebit de deştept, era un om plin de haz. Avea gluma cu el întotdeauna, vorbele la el cum se spune. Tare rău îmi pare. Este îngrozitor", a declarat marţi, pentru AGERPRES, Stela Popescu.
Ea spune că dispariţia pe rând a marilor actori îi demoralizează pe artiştii rămaşi în viaţă.
"Pleacă pe rând aşa şi ne demoralizează şi pe noi. A mai plecat un actor excepţional, încă un actor excepţional", a afirmat Stela Popescu.
Sebastian Papaiani a murit marţi, la vârsta de 80 de ani. www.agerpres.ro