Jurnalul.ro Ştiri Politică Secretara cu studii neacreditate

Secretara cu studii neacreditate

de Marius Gîrlașiu    |   

Anumite suspiciuni planează şi asupra noului ministru de Interne, Carmen Daniela Dan. În urmă cu 17 ani, fostul prefect de Teleorman a absolvit dreptul la o Universitate privată din Capitală, însă instituţia de învăţământ nu era acreditată de Ministerul Educaţiei la acel moment.

 

La vârsta de 20 de ani, Carmen Daniela Dan, actuala şefă a Internelor, a lucrat ca secretară a Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, vreme de opt luni, din martie până în septembrie 1990. Abia absolvise liceul Zoia Kosmodemianskaia, actuala Şcoală Centrală din Bucureşti. După trecerea prin CPUN, Daniela Dan a lucrat timp de şase ani ca secretară a Şcolii generale nr. 3 din Videle. Facultatea a absolvit-o abia în anul 2000, la mai bine de un deceniu de la terminarea liceului. A fost vorba despre Facultatea de Drept de la Universitatea Ecologică din Bucureşti, o instituţie privată de învăţământ care la acea vreme nu era acreditată de Ministerul Educaţiei. Universitatea din bulevardul Vasile Milea a fost acreditată instituţional abia la trei ani după aceea, prin Legea nr. 282 din 26 iunie 2003. Este şi motivul pentru care actualul ministru nu a susţinut examenul de licenţă la aceeaşi facultate, ci la Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, în iulie 2000.

 

Consilier juridic la CJ Teleorman

La doi ani de la obţinerea licenţei în drept după absolvirea unei facultăţi neacreditate, Daniela Dan s-a angajat consilier juridic la Serviciul Juridic şi Contencios din cadrul Consiliului Judeţean Teleorman. A fost, practic, prima sa slujbă în domeniul juridic. Coincidenţă sau nu, exact în aceeaşi perioadă în care celebra firmă TelDrum trecea din proprietatea CJ Teleorman în posesia lui Marian Fişcuci, un fost coleg de liceu al liderului PSD Liviu Dragnea.

 

Şefa Internelor se laudă în CV cu anumite “înclinaţii spre activităţi literare”

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri