Jurnalul.ro Ştiri Politică Șeful Cancelariei primului ministru anunță că va candida la alegerile parlamentare din Vrancea

Șeful Cancelariei primului ministru anunță că va candida la alegerile parlamentare din Vrancea

Șeful Cancelariei primului ministru, Ionel Dancă, a anunțat, sâmbătă, că va candida la alegerile parlamentare, pentru un mandat de deputat, din județul Vrancea.

„Candidez pentru Parlamentul României la Vrancea, alături de eroii care l-au eliminat pe baronul roșu Oprișan de la conducerea județului, Ion Ștefan și Cătălin Toma”, a anunțat Ionel Dancă, șeful Cancelariei primului ministru.

Acesta spune că va candida pentru a termina ceea ce a început la europarlamentare.

„Mă întorc acasă în Moldova pentru a deschide Vrancea și Moldova pentru investiții și dezvoltare. Candidez la Vrancea pentru a termina ceea ce am început la europaralamentare, prezidențiale și locale: să învingem definitiv baronii PSD care au ținut Vrancea și Moldova 30 de ani fără speranțe la o dezvoltare care să ofere o oportunitate de a reuși in viață pentru fiecare. Candidez acolo unde mă simt ca acasă, în organizația #PNLVrancea, alături de Ion Ștefan și Cătălin Toma și de toți membrii si prietenii PNL din Vrancea”, a mai spus Dancă.

Lista PNL Vrancea va fi deschisă, la Camera Deputaților, de ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, iar la Senat, de Raluca Gabriela Ioan.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Ionel Dancă
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri