Jurnalul.ro Timp liber Tradiții și obiceiuri de Sfântul Andrei. De ce se pune grâul la încolțit

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Andrei. De ce se pune grâul la încolțit

de Redacția Jurnalul    |   

Sărbătoarea Sfântului Andrei are loc pe 30 noiembrie și este una dintre cele mai importante din calendarul ortodox. Punerea grâului la încolțit este un obicei important practicat în această zi.

Când se pune grâu la încolțit 

În funcție de regiune, oamenii pun grâul la încolțit în seara de 29 noiembrie, alții în dimineața zilei de 30 noiembrie sau chiar în seara zilei de 30 noiembrie, când este sărbătorit Sfântul Andrei.

Conform tradiției, acesta trebuie așezat într-un loc luminos, pe pervazul geamului. În cameră trebuie să fie cald, iar boabele trebuie udate în fiecare zi.

Semnificația grâului încolțit

Grâul pe care l-ai pus la încolțit are o semnificație aparte.

După ce a crescut, grâul trebuie să fie păstrat în casă până în seara de Revelion, iar în noaptea dintre ani trebuie pus pe masă. 

Acesta semnifică bunăstarea și norocul în anul care începe. 

Din acest motiv grâul se păstrează t în casă până în noaptea de Anul Nou. Aceasta este o tradiție respectată de creștini de ani întregi și nelipsită din casele românilor, notează spynews.ro.

Subiecte în articol: sfantul andrei grau incoltit
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri