Atunci când îți vopsești părul, vrei ca nuanța să se mențină cât mai mult. Îți spunem de ce sfaturi e bine să ții cont, scrie clicksanatate.ro.
Evită să folosești vopseaua pe părul curat
Atunci când decizi să îți colorezi părul trebuie să știi că este mai bine ca acesta să nu fie proaspăt spălat. Scalpul rămâne curat după șamponare, iar o dată cu îndepărtarea sebumului pielea capului nu mai este protejată împotriva substanțelor chimice din vopsea, putându-se irita mult mai ușor.
Nu șampona părul 3 zile după vopsire
Indiferent de șamponul folosit este recomandat să nu îți speli părul decât după 3 zile de la colorare. Vei favoriza astfel o mai bună fixare a vopselei. Dacă trebuie totuși neapărat să îl speli, folosește un balsam pentru păr vopsit în locul șamponului și nu îl lăsa în contact cu părul mai mult de 1 minut. După 3 zile, părul se poate spăla în mod normal.
Fără uscare la temperaturi ridicate
Dacă vrei ca părul tău să își mențină culoarea după ce l-ai vopsit, este indicat ca în prima săptămână după colorare să nu folosești feonul sau placa de întins la temperaturi ridicate. Riști ca intensitatea culorii să se piardă mult mai repede și să capete un aspect tern. În prima săptămână nu ar trebui să folosești placa de întins părul deloc deloc, iar feonul trebuie reglat la temperatura camerei sau chiar la o temperatură mai scăzută, atunci când îți usuci părul.