O femeie a sunat la poliție după ce concubinul acesteia s-a luat la ceartă cu ea în timp ce se afla la serviciu, într-un coafor din municipiul Brașov, marți dimineață.
După un schimb de replici pe un ton ridicat bărbatul a luat un laptop aflat în apropiere și a lovit femeia în cap, moment în care cei aflați în salonul de înfrumusețare s-au speriat.
Polițiștii au reușit să-l identifice pe agresor și a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale a suspectului.
Sursa: bzb.ro