Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep a sosit la Cluj pentru a susţine, din tribune, echipa României la Fed Cup

Simona Halep a sosit la Cluj pentru a susţine, din tribune, echipa României la Fed Cup

Sala Polivalentă din Cluj este cea mai potrivită locaţie pentru desfăşurarea unui meci de Fed Cup consideră jucătoarea de tenis Simona Halep, care a sosit miercuri seară pe aeroportul "Avram Iancu" din Cluj, pentru a susţine echipa României în meciurile din acest weekend.

Întrebată de jurnalişti cât de potrivită este sala în care vor avea loc meciurile, având în vedere că Fed Cup se ţine de trei ani la Cluj, Simona Halep a răspuns că este "pe departe este cea mai bună locaţie", iar atmosfera este de fiecare dată deosebită.

Jucătoarea română de tenis, numărul doi mondial, şi-a exprimat din nou regretul de a nu putea juca, dar a spus că sănătatea este pe primul loc.

"Îmi pare foarte rău că nu pot să joc, dar sunt prezentă pentru că îmi doream foarte mult să fiu pe teren, dar nu se poate, sănătatea e pe primul plan mereu. (...) Le-am spus fetelor că îmi pare rău că nu pot juca, dar trebuie să mă refac şi că nu îmi place niciodată să intru în echipă accidentată. Cel mai bine este ca toate fetele care intră pe teren să fie apte de joc", a spus Halep.

Aceasta le-a transmis fanilor că nu trebuie să regrete faptul că ea nu va intra pe teren şi a subliniat că din echipă fac parte jucătoare aflate "în top 100", care sunt foarte bune sportive, care vor face, cu siguranţă, tot ce pot ca să câştige meciul.

În ceea ce priveşte programul pe care îl va urma la Cluj, Halep a spus că acesta va fi foarte strict şi că va încerca să petreacă timp cu echipa.

"Programul meu va fi strict la sala de tenis, voi încerca să fac parte din echipă atât cât se poate, bineînţeles fetele fac tot ceea ce trebuie, însă mi-ar plăcea să mă bucur de moment alături de echipă", a spus Simona Halep.

Echipa României întâlneşte Canada în zilele de 10 şi 11 februarie în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca în cadrul primului tur al Grupei Mondiale II a Fed Cup.

România a învins Canada cu scorul de 3-2, la Montreal, în aprilie 2015, graţie acestei victorii promovând în Grupa Mondială. România mai are o victorie în faţa Canadei, în 1983, la Zurich, 3-0 în primul tur al Grupei Mondiale. AGERPRES

Subiecte în articol: Simona Halep
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri