Jurnalul.ro Ştiri Observator Sinteza Zilei. Judecătoarea Camelia Bogdan a luat bani de la Ministerul Agriculturii, “partea vătămată” din dosarul ICA

Sinteza Zilei. Judecătoarea Camelia Bogdan a luat bani de la Ministerul Agriculturii, “partea vătămată” din dosarul ICA

de Antena 3    |   
În timp ce judeca Dosarul ICA, judecătoarea Camelia Bogdan a primit 10.000 lei de la Ministerul Agriculturii, parte vătămată în Dosarul ICA, și a petrecut un sejur de două săptămâni la Poiana Brașov în cadrul unui program finanțat de același minister. La câteva zile după revenirea din sejur, judecătoarea Bogdan a dat o sentință definitivă în favoarea Ministerului Agriculturii.

Pe 26 iunie 2014, conducerea Curții de Apel i-a desemnat pe judecătorii Camelia Bogdan și Alexandru Mihalcea să judece Dosarul ICA. Cei doi nu mai judecaseră nici un dosar la Curtea de Apel Bucureşti, fiind proaspăt avansaţi la această instanţă.

Primul termen judecat de Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea în Dosarul ICA a fost în 1 iulie 2014. În 7 iulie, la cel de-al doilea termen, judecătorii au anunțat că intră în concediu până pe 4 august, când a fost fixat un nou termen în dosar.

Grupul pentru Investigații Politice publică documente care demonstrează că judecătoarea Camelia Bogdan și-a petrecut jumătate din acest concediu la Poiana Brașov într-un program finanțat de una dintre părțile din Dosarul ICA.

Mai mult, judecătoarea Bogdan a și primit 10.000 lei de la respectiva parte.




VEZI DOCUMENTELE GIP

Cu alte cuvinte, judecătoarea Camelia Bogdan a luat bani de la Ministerul Agriculturii, “partea vătămată” din dosarul ICA .

"E o descoperire importantă, dar e din surse publice. Declarația asta de avere a fost semnată de doamna Bogdan în iunie 2015. Noi, din când în când, ne mai uităm pe declarații de avere. Am văzut mențiunea asta, că a luat bani. Noi știam că nu e în regulă, ca judecător, să iei bani. E incompatibilitate. Cu excepția cadrelor didiactice, ceea ce nu este cazul aici. Deci era ilegal. Și ne-am uitat la firma respectivă și în timp ce ne uitam aici, ne-a picat fisa. Că firma ei de consultanță, programul este al Ministerului Agriculturii. Am coroborat informația cu CV-ul doamnei. Eu cred că dânsa este dromomană. Cred că a fost la zeci de seminarii, în țară, în străinătate. La niciuna dintre aceste deplasări nu a mai încasat bani. Și preda diverse lucruri, dar nu a primit bani, cel puțin în 2014, cât am verificat noi, doar de la acest seminar organizat de Ministerul Agriculturii. Așa s-a desfășurat mica dar consistenta noastră anchetă."

"Ne-am gândit cumva și în favoarea doamnei Bogdan. Și colegii mei, sufletiști de fel, au zis poate există vreo explicație. Eventual să spună că nu știe de unde sunt banii. Toate acele seminarii pe unde a umblat, unde era vorbitor, ea vorbea și scrie în CV că este specialistă în spălare de bani și descoperirea banilor ascunși. Nu poate să vină să spună că a stat două săptămâni într-un hotel, cu 260 de angajați ai Ministerului Agriculturii, participând la un program organizat de Ministerul Agriculturii, fără să știe despre ce este vorba. Deci nici asta nu funcționează", a completat Mugur Ciuvică.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri