'Rusia mi-a comunicat foarte direct că este dispusă pentru o încetare a focului. Iranienii au confirmat la Londra în urmă cu o zi și jumătate că susțin acum un armistițiu', a declarat John Kerry în cursul unei conferințe de presă la Departamentul de Stat, la revenirea dintr-un turneu european consacrat războiului din Siria.
'Vom ști în următoarele zile cine este serios și cine nu este', a afirmat el la adresa Moscovei, principalul aliat al Damascului și care bombardează de mai multe zile în jurul orașului sirian Alep. 'Aceasta trebuie să înceteze', a cerut din nou John Kerry.
După luni de apropiere și de cooperare cu Rusia pentru a găsi o soluție la criza din Siria, diplomația americană și șeful acesteia John Kerry au schimbat tonul în mod clar de miercuri acuzând armata rusă, aliat al forțelor siriene, de subminarea eforturilor de pace foarte fragie. Washingtonul a acuzat Moscova că este în parte responsbilă de încetarea miercuri la Geneva a convorbirilor indirecte intersiriene care abia începuseră. SUA și Rusia sunt marii artizani ai reluării procesului diplomatic privind criza din Siria.
Agerpres