Se poate slăbi fără diete complicate și calculat la sânge numărul caloriilor. Doar făcând câteva schimbări simple, zic eu, în modul de alimentație. Vorbesc despre eliminarea obiceiurilor proaste și chiar nocive pentru sănătate, nu doar pentru siluetă. Aceasta va veni ca bonus. Iată care sunt acestea.
1. Făina albă în loc de făină integrală
Și aici mă refer la pâine, paste, cereale pentru micul dejun etc. La fel și în cazul mălaiului. Acesta nu trebuie să fie procesat și e bine să fie amestecat cu hrișcă sau făină din alte cereale. Da! Mai există pe pământ și altele în afară de grâu și porumb.
2. Zahăr rafinat cu cel brun
Zahărul rafinat este foarte nociv pentru organism și dă dependență. Am explicat pe larg AICI. Cel mai simplu lucru este să-l înlocuiești cu cel brun. Bine ar fi să treci și la nivelul următor, adică înlocuitorii naturali pe care-i găsești în articolul spre care am dat link mai sus.
3. Puțină disciplină și simplitate în dietă
N-o să crezi dar, dacă mănânci porții mici și dese, vei ajunge, per total, să mănânci mai puțin. Plus că organismul se va regla iar procesele metabolice se vor intensifica. 3 mese principale și 2 gustări, la distanță de 2-4 ore una față de alta, cu micul dejun fiind cea mai consistentă dintre ele și cina cea mai ușoară.
Fără sosuri, condimente cât mai simple și naturale, fără garnituri complicate, doar legume înăbușite, la grătar sau crude, și cu salate doar din legume. Desigur asta dacă nu salata este felul principal de mâncare, în sine, și atunci principiul e același: fără sosuri, crutoane, combinații de proteine, adică ou, brânză și carne. Alegeți doar una dintre ele.