Jurnalul.ro Ştiri Externe Socialiștii îi iau fața Angelei Merkel

Socialiștii îi iau fața Angelei Merkel

Partidul Social Democrat (SPD) din Germania a depășit în sondaje formațiunea creștin-democrată a cancelarului Angela Merkel, Uniunea Creștin-Democrată (CDU), rezultatul fiind o premieră în ultimii 11 ani, relatează Reuters, citând rezultatele unui sondaj realizat de institutul Emnid și publicat de „Bild am Sonntag”. Sondajul creditează SPD cu 33% din voturi la alegerile ce vor avea loc în această toamnă.

Socialiștii sunt însă urmați îndeaproape, la doar un punct procentual, de coaliția CDU/Uniunea Creștin-Socială (CSU). În ultimele patru săptămâni, SPD a înregistrat o creștere în sondaje de 12 puncte. Creșterea-record coincide cu desemnarea fostului președinte al Parlamentului European, Martin Schulz, drept candidatul partidului la postul de cancelar al Germaniei la alegerile din 24 septembrie. Socialiștii, parteneri minoritari în coaliția de la guvernare, s-au situat ani la rând în urma blocului conservator în sondaj Nominalizarea lui Schulz a atras un val de susținere față de SPD. Ultima dată când formațiunea a câștigat alegerile a fost în 2002.

Rezultate neașteptate în sondaje

Vineri, Grupul de Cercetare Electorală a publicat un sondaj de opinie realizat pentru ZDF, iar cifrele indicau că SPD se află cu patru puncte procentuale în spatele CDU/CSU. Formațiunea Die Linke (Stânga, cu doctrină socialist-democrată) este creditată cu 8%, în timp ce Partidul Verzilor, cu 7%. Astfel, coaliția roșu-roșu-verde (SPD, Linke, Grünen) se apropie, conform sondajelor, de obținerea majorității în Bundestag. Partidul eurosceptic Alternativă pentru Germania (AfD, extremă-dreapta, naţionalist, eurosceptic) este creditat cu 9%, în timp ce Partidul Liber Democrat (FDP, liberal, centru-dreapta), cu 6%.

Creșterea spectaculoasă în sondaje a SPD se datorează desemnării fostului președinte al PE, Martin Schulz, în poziția de candidat al partidului

 

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri