Jurnalul.ro Ştiri Observator Șofer din Ploiești, urmărit de polițiști în trafic

Șofer din Ploiești, urmărit de polițiști în trafic

de Redacția Jurnalul    |   

Un șofer din Ploiești, județul Prahova, a fost urmărit în trafic de polițiști după ce acesta a refuzat să oprească la semnal. El a abandonat mașina și, ulterior, s-a prezentat la secție un bărbat de 33 de ani, care a spus că el a fost la volan.

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au constatat miercuri, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, o infracțiune la regimul rutier. Aceștia au efectuat semnal regulamentar de oprire autoturismului care circula pe strada Alexandru Vlahuță, însă șoferul nu s-a conformat, astfel că polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului.

Polițiștii au urmărit autoturismul până pe strada Tunari, unde șoferul a abandonat autoturismul, fugind de la fața locului.

Ulterior, la fața locului s-a prezentat un bărbat de 33 de ani, din Ploiești, care a declarat că ar fi fost conducătorul autovehiculului.

Polițiștii continuă, joi, cercetările pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: şofer trafic urmărire
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri