Jurnalul.ro Ştiri Locale Șoferii care au trecut la cauciucurile de vară au fost luați prin surprindere de ninsori

Șoferii care au trecut la cauciucurile de vară au fost luați prin surprindere de ninsori

Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă pe mai multe drumuri publice din judeţul Covasna, printre care DN 11 Braşov-Bacău, DN 10 Braşov-Buzău şi DN2D Târgu Secuiesc-Focşani, unde în cursul dimineţii de duminică s-a aşternut un strat subţire de zăpadă. Directorul Secţiei Drumuri Naţionale Covasna, ing. Cristian Drincă, a declarat că ninge mai abundent în zona Pasului Oituz, iar stratul de zăpadă aşezat pe DN 11 măsoară în această zonă în jur de 3-4 centimetri. Pe DN2D, între localităţile Ojdula din judeţul Covasna şi Greşu din judeţul Vrancea, precum şi pe DN 10 în zona Pasului Predeluţ stratul de zăpadă măsoară în jur de 2 centimetri. 

Cristian Drincă a declarat că, în general, ninsoarea nu a creat probleme în trafic, însă şoferii care au înlocuit cauciucurile de iarnă cu cele de vară au întâmpinat dificultăţi. 

'În cursul dimineţii ni s-a solicitat sprijinul pentru un microbuz care circula pe DN2D şi care avea cauciucuri de vară, dar problema a fost rezolvată cu ajutorul Poliţiei. Maşinile de intervenţie sunt pe teren, pentru orice eventualitate, dar temperaturile sunt pozitive, între puţin peste zero grade la Întorsura Buzăului şi două grade la Sfântu Gheorghe, şi probabil că zăpada nu va rezista', a declarat Cristian Drincă. 

Fabian Zsolt, reprezentantul Societăţii de Drumuri şi Poduri Covasna, a declarat pentru Agerpres că toate drumurile judeţene sunt circulabile, iar, dacă va fi necesar, se va interveni cu utilajele pentru curăţarea acestora. 

Având în vedere că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un mesaj de atenţionare cu cod galben, valabil duminică, 26 martie, în intervalul orar 08-20, referitor la vânt puternic şi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, Centrul Infotrafic al Poliţiei Române recomandă conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată la starea carosabilului şi să folosească luminile de întâlnire pentru a fi mai vizibili în trafic. 

'Pe cei care deja şi-au echipat autovehiculele cu anvelope de vară, îi sfătuim să nu pornească la drum dacă trebuie să străbată trecători din Carpaţii Orientali sau Meridionali, unde local va ninge abundent', se menţionează pe site-ul Infotrafic.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri