Cîrstea s-a impus în două seturi împotriva rusoaicei Anna Kalinskaya (89 WTA), cu 6-3, 6-4, într-o oră și 7 minute de joc.
Ea a dominat jocul cu o eficiență remarcabilă pe primul serviciu, unde a câștigat peste 80% din mingile jucate. Bucureșteanca e pentru a patra oară în turul 3 la US Open, unde va juca cu câștigătoarea meciului dintre Elena Rybakina (Kazahstan), favorita numărul 4, și Ajla Tomljanovic (127 WTA, Australia).
După un prim act în care a valorificat singura minge de break a setului, obținând un avantaj suficient pentru a și-l adjudeca, Cîrstea a reușit un prim break și în setul doi, contracarat imediat de Kalinskaya, pentru a menține egalitatea la 3-3.
Favorita 30 a returnat bine și, în game-ul 9, la 4-4, a valorificat a doua minge de break, după care a închis meciul pe propriul serviciu.
Prezența în turul 3 îi aduce lui Cîrstea 130 de puncte WTA și 191.000 de dolari americani.
(sursa: Mediafax)