Sorin Mihai Cîmpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor (CNRR), a făcut precizări importante despre anul școlar / universitar 2019 - 2020 într-o postare pe Facebook.
„In calitate de Presedinte CNR - Membru al Grupului de lucru constituit de MEC pentru inițierea și sustinerea măsurilor ce se impun cu privire la derularea anului școlar/universitar 2019/2020, sunt in măsura sa va asigur ca in niciunul din scenariile luate in calcul de Ministerul Educatiei NU exista ipoteza repetării anului școlar/universitar.
1. Mediile vor fi încheiate in învățământul preuniversitar.
2. Examenele si proiectele aferente semestrului 2 vor fi susținute in învățământul universitar.
3. Evaluarea Naționala se va susține.
4. Examenul de bacalaureat se va susține.
5. Examenul de admitere in facultăți se va derula fără luarea in considerare a materiei aferente semestrului II - clasa a XIIa.
6. Examenele de licența și disertație se vor susține”.