Jurnalul.ro Ştiri Justitie SOV își recunoaște vina în dosarul Lui Bogdan Olteanu și Liviu Mihaiu, pe blogul personal

SOV își recunoaște vina în dosarul Lui Bogdan Olteanu și Liviu Mihaiu, pe blogul personal

Sorin Ovidiu Vîntu anunţă pe blogul personal că, în dosarul în care mai sunt implicaţi Bogdan Olteanu şi Liviu Mihaiu şi-a recunoscut vinovaţia, astfel încât va fi condamnat prin procedura simplificată.  

"Nu am dosare la DNA, în cel cu Bogdan Olteanu, lucrurile s-au încheiat în ceea ce mă priveşte. Voi fi condamnat prin procedura simplificată datorită recunoaşterii şi voi executa mandatul pe care-l voi primi, deci nu am nici un alt motiv s-o apăr pe Kovesi în afara bunului simţ şi a unei cunoaşteri profunde a sistemului care funcţionează în România", scrie Vîntu pe blogul personal.

Oficiali ai DNA au declarat însă pentru news.ro, că nu a fost soluţionată cauza penală. "Cauza penală nu s-a soluţionat nici în privinţa lui Sorin Ovidiu Vîntu, nici în privinţa lui Bogdan Olteanu", au spus sursele citate.

Sursa: Antena 3.

Subiecte în articol: sorin ovidiu vintu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri