Criza provocată de intrarea a aproximativ 60.000 de migranți în enclava spaniolă Ceuta a reaprins dezbaterea privind funcționarea spațiului Schengen.
Mai multe state europene cer măsuri împotriva Spaniei, inclusiv excluderea temporară a țării din zona de liberă circulație, în timp ce Comisia Europeană spune că o astfel de procedură poate fi aplicată doar în situații excepționale, potrivit Euronews.
Italia a reintrodus deja controalele la frontierele aeriene și maritime cu Spania, iar Finlanda și Danemarca susțin măsuri chiar mai dure, având în vedere situația. Cu toate acestea, Comisia Europeană ar trebui să inițieze procedura de suspendare, iar în prezent nu există indicii că un astfel de demers ar putea avea loc.
Valul de migranți care a ajuns în Ceuta, cea mai mare creștere a intrărilor ilegale înregistrată vreodată pe teritoriul Uniunii Europene într-o singură zi, a stârnit îngrijorare în mai multe capitale europene. Deși enclava spaniolă se află pe continentul african și nu oferă o rută directă către Europa continentală, nivelul atât de mare al fenomenului a determinat reacții în lanț.
Prima care a invocat posibilitatea unor măsuri excepționale a fost premierul italian Giorgia Meloni, care joi a anunțat „măsuri extraordinare” pentru protejarea frontierelor Italiei. La o zi distanță, după o reuniune condusă de ministrul de Interne Matteo Piantedosi, autoritățile italiene au decis reintroducerea controalelor la frontierele aeriene și maritime cu Spania.
Solicitarea Italiei a fost susținută și de ministrul finlandez de Interne, Mari Rantanen, care a îndemnat și alte state membre să adopte măsuri asemănătoare. Totodată, premierul danez Mette Frederiksen a spus că această opțiune ar trebui să fie analizată. Apelul a fost reluat și de mai mulți lideri politici de centru-dreapta din Europa.
Potrivit Codului Frontierelor Schengen, suspendarea participării unui stat la spațiul de liberă circulație reprezintă o măsură de ultimă instanță, aplicabilă doar în cazul unor „deficiențe grave persistente legate de controlul la frontierele externe”.
Într-un astfel de scenariu, Comisia Europeană ar trebui să propună suspendarea, iar decizia ar urma să fie aprobată de celelalte state membre ale Uniunii Europene. Ulterior, țării vizate i s-ar recomanda reintroducerea controalelor la frontierele interne cu celelalte state Schengen.
Deocamdată, oficialii europeni spun că nu există semnale că această procedură ar urma să fie declanșată. „Există evaluări regulate și, în cazul în care sunt detectate deficiențe grave la punctul de trecere a frontierei, emitem un raport care este apoi discutat mai întâi cu statul membru [în cauză]”, a declarat un oficial al Uniunii Europene, fără a face alte comentarii privind situația din Spania.
Comisia Europeană a precizat și faptul că, în cadrul sistemului Schengen, enclavele spaniole Ceuta și Melilla beneficiază de un regim special, fiind tratate ca teritorii externe din punct de vedere al liberei circulații. „Există deja controale la frontiere între Ceuta și Melilla și restul spațiului Schengen”, a precizat un oficial european.
Regulile Schengen permit oricărui stat membru să reintroducă temporar controale la frontierele interne pentru perioade care pot fi prelungite până la șase luni. Italia a aplicat deja această măsură, însă pentru o perioadă de o lună.
Franța are deja controale la toate frontierele sale terestre, însă acestea au fost introduse înainte de izbucnirea crizei de la Ceuta. Decizia este motivată de amenințările teroriste și de violențele care vin la pachet cu fenomenul migrației.
După declanșarea crizei, ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat intensificarea controalelor la frontieră. Portugalia, de altfel, singurul alt stat membru al Uniunii Europene care împarte o frontieră terestră cu Spania, nu a adoptat până în prezent măsuri similare. Totuși, autoritățile de la Lisabona au transmis într-un comunicat că „integritatea sistemului Schengen depinde de controale stricte la frontierele externe”.
Sánchez: Cererile de suspendare a Spaniei din Schengen sunt ilegale
Premierul spaniol Pedro Sánchez critică statele Uniunii Europene care cer suspendarea Spaniei din Schengen din cauza crizei migranților din Ceuta.
Prim-ministrul spaniol, Pedro Sánchez, a ripostat la adresa unor țări ale Uniunii Europene pentru ceea ce a descris ca fiind „reacția lor egoistă, polarizantă și ilegală” la trecerile masive ale frontierei de la Ceuta, mulțumind, totodată, Marocului pentru ajutorul acordat în gestionarea crizei, scrie The Guardian.
Potrivit publicației spaniole El Pais, Sánchez a transmis Bruxelles-ului o scrisoare în care afirmă că unele state membre au preferat să „atace" Spania și să solicite excluderea temporară a acesteia din spațiul Schengen, determinate de „prejudecăți, știri false, ignoranță sau interese politice” care contravin legislației europene, dreptului umanitar și principiilor solidarității UE.
Sánchez a susținut că în mai puțin de 48 de ore, guvernul său a reușit să „restaureze complet controlul frontierei, să ofere asistență umanitară extinsă, să returneze practic toți migranții care au trecut ilegal și să prevină orice mișcare neautorizată către Europa continentală”.
„Toate acestea au fost realizate în strânsă coordonare cu autoritățile marocane și cu foarte puțin sprijin din partea altor state europene”, a adăugat el, care a și cerut o reuniune rapidă a miniștrilor de interne ai Uniunii Europene, „de urgență”.
El Pais a relatat, totodată, că Ceuta „revine treptat la normal” în timpul dimineții de sâmbătă, magazinele fiind redeschise, traficul fiind reluat, iar rezervele de combustibil fiind restabilite după zile întregi de perturbări.
În timp ce grupuri mici de tineri au rămas în anumite părți ale orașului, mulțimile mari observate la începutul acestei săptămâni s-au dispersat în mare parte.
Autoritățile spaniole au prezentat și un nou bilanț al crizei de la frontieră, anunțând că numărul persoanelor decedate a ajuns la 67. Guvernul de la Madrid a anunțat că vrea să instaleze o barieră de izolare care să se extindă de la dig în mare, pentru a împiedica noi traversări ilegale dinspre Maroc către enclava spaniolă, informează agenția AP.
La rândul său, ministrul spaniol de Externe, José Albares, a declarat că „practic toți cei care au intrat în Ceuta s-au întors deja în Maroc”. Într-o postare publicată pe platforma X, șeful diplomației spaniole a spus că funcționarea spațiului Schengen nu este pusă în pericol.
„Nu este posibil să călătorești din Ceuta sau Melilla în Spania continentală fără a prezenta un act de identitate la un punct de control al poliției. Integritatea spațiului Schengen este pe deplin garantată.”, a transmis José Albares.
(sursa: Mediafax)