Jurnalul.ro Cultură Spectacole în premieră absolută, cu improvizatori experimentați și debutanți, vă așteaptă la Festivalul Național de Improvizație!

Spectacole în premieră absolută, cu improvizatori experimentați și debutanți, vă așteaptă la Festivalul Național de Improvizație!

de Magdalena Popa Buluc    |   

Din 15 septembrie, improvizația își face casă națională în București, la RECUL, odată cu cea de-a zecea ediție a Festivalului Național de Improvizație.

Șase traineri și peste 40 de improvizatori experimentați și debutanți s-au implicat în realizarea a șase spectacole, produse de festival, în urma unor sesiuni de audiții. Organizatorii propun, pe lângă acestea, trei spectacole -  eveniment:  ImproJam (în limba română), Tocănița de idei - debut românesc cu trupa Wednesday și Stuck in the middle cu Joe Bill (în limba engleză), bazate pe sugestiile publicului, precum și o serie de ateliere, destinate tuturor celor care doresc să descopere sau să aprofundeze mai multe tehnici de improvizație.

Festivalul Național de Improvizație începe joi, 15 septembrie, la ora 19:00, cu ImproJam, un spectacol cu emoții, frică și curaj, explorare, bucurie și toate felurile de improvizație. Scena e deschisă pentru oricine dorește să încerce impro! Publicul e invitat să profite de ocazia de a juca alături de improvizatori cu experiență. „Dacă vrei, scena e a ta!” - e mesajul organizatorilor. Intrarea este liberă!

Spectacolul de DEBUT din cadrul festivalului va fi susținut anul acesta de Trupa Wednesday. Tocănița de idei este un montaj liber, coordonat de Doina Antohi, care pornește de la o discuție despre întâmplările recente și notabile, semnificative, din viața persoanelor aflate în public, dispuse să împărtășească din experiențele lor. Ana Birtalan, Roxana Sîrbu, Bianca Stoian, Titi Răduță, Marius Iancu și Thomas Arieșan sunt cei șase improvizatori și actori în devenire care creează povești paralele cu elemente și motive recurente, pe care le vor lega într-un serial ale cărui episoade aparțin de un univers comun.

Stuck in the middle cu Joe Bill este spectacolul în limba engleză în care, de la ora 21:00, toți regizorii invitați să creeze spectacole pentru ediția 10 a festivalului (Bogdan Untilă, Vlad Pasencu, Delia Riciu, Ștefan Huluba și Andrei Bratu) îl vor provoca pe invitatul special Joe Bill, unul dintre cei mai buni profesori de improvizație scenică și comică din SUA, să scoată la iveală personaje și scene diferite fără nici o secundă de răgaz. Sugestia publicului pornește un foc continuu de episoade improvizate care îl vor solicita, la limite psihice și fizice, pe cel prins în mijloc.

Seara de vineri, 16 septembrie, se deschide cu spectacolul studenților la actorie, coordonat de Andrei Bratu, în care improvizatorii Miruna Ușurelu, Aurelian Culea, Răzvan Bratu, Alexandra Pribeagu, Dima Tui și Bohor Nicholas se exprimă prin coregrafie, muzică și poezie - ingredientele unui spectacol plin de entuziasm, pentru a pune în valoarea identitatea noii generații de actori!

Un spectacol plin de dialoguri rapide, în care asupriții și prea ambițioșii fac orice e necesar pentru a obține ce își doresc - și probabil eșuează - este Bivolul sună întotdeauna de doua ori (titlu provizoriu), coordonat de Bogdan Untilă. Inspirați de stilul dramaturgului David Mamet, improvizatorii Mihaela Georgescu, Vlad Pasencu, Octavian Reghina, Adelina Toma, Răzvan Bratu și David Moscovici se iau la trântă cu lumea necruțătoare a business-ului, într-un magazin de antichități.

Generația Z este vedeta serii de sâmbătă, 17 septembrie, care începe cu un spectacol regizat de Ștefan Huluba, ai cărui protagoniști vor fi elevi care vor juca și se vor juca pentru prima oară la Festivalul Național de Improvizație. Creativi și dinamici, adolescenții vor înlesni publicului accesul într-un univers cu totul nou în care ei propun regulile jocului, iar nouă nu ne rămâne decât să ne lăsăm purtați pe valul improvizației.

Comedia continuă cu Silent scenes, un spectacol care are de-a face cu scene silent și slapstick comedy. Delia Riciu regizează un spectacol copilăros, jucăuș și mai puțin încărcat de replici, inspirat din desenele și animațiile vechi și de The Fraltons – A speechless Adventure of four bandits, la care participă improvizatorii Dan Miron, Dan Codreanu, Adrian Loghin, Tibi Spătăreanu, Radu Catană și Sabina Uță.

Pe 18 septembrie, în ultima zi a festivalului, publicul se va putea bucura de un spectacol internațional inedit și va fi invitat să fredoneze alături de realizatori la o comedie muzicală improvizată.
Selectați și antrenați de Joe Bill, improvizatorii Doina Antohi, Adrian Loghin, Adelina Toma (România), Orla McGovern  (Irlanda) și Stefan Andersson (Suedia) creează un spectacol organic despre reconectare și felurile în care depășim pandemia, precum și despre evenimentele pe care le traversează întreaga planetă.

You've got Improv este titlul spectacolului care încheie festivalul, regizat de Vlad Pasencu. Într-o comedie romantică muzicală despre prime întâlniri romantice, fluturi care apar în stomac în clipe în care te aştepți mai puțin şi secrete nespuse (dar cântate), improvizatorii Adriana Bordeanu, Alex Cătănoiu, Mihaela Georgescu, Oana Laura Gabriela, Tibi Spătăreanu și Răzvan Teodorescu ne arată că dragostea e simplă, însă, oamenii sunt deseori cei complicaţi.


Cele cinci ateliere de improvizație din acest an vor avea loc tot la RECUL. Patru dintre ele vor fi susținute de improvizatorul și trainerul american Joe Bill, după cum urmează: Scene Brain/ Game Brain (16 septembrie, între orele 14:00-17:00), The First 30 Seconds (17 septembrie, între orele 14:00 - 17:00), Organic Longform Basics (18 septembrie, între orele 10:00 - 13:00) și Story Chain (18 septembrie, între orele 14:00 - 17:00). Atelierul susținut de improvizatoarea irlandeză Orla McGovern, Stories from the heart, va avea loc pe 17 septembrie, între orele 14:00-17:00).

 

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri