Jurnalul.ro Cultură Teatru Spectacolele lunii septembrie la Teatrul German de Stat Timișoara

Spectacolele lunii septembrie la Teatrul German de Stat Timișoara

de Magdalena Popa Buluc    |   

Miercuri, 4 septembrie 2019, 19:30-20:45, în sala Teatrului German

Marți, 10 septembrie 2019, 19:30-20:45, în sala Teatrului German

Jurnal de România. Timișoara

de Carmen Lidia Vidu - Regia: Carmen Lidia Vidu

Jurnal de România. Timișoara este un proiect multidisciplinar, ce reunește filmul, fotografia și teatrul, și își propune să fie, printr-o serie de confesiuni necenzurate și nemijlocite, o oglindă sinceră a relațiilor interumane, influențate decisiv de mediul urban, dar și un îndemn la implicare socială și comunitară. Arhitectura spectacolului este determinată de biografia actorilor, al căror rol este acela de a desluși și de a cartografia căile prin care părinții, prietenii, necunoscuții, dar și orașul, prin cartierele, locuitorii, artiștii și prin administrația locală, ne modelează și ne transformă – de la nostalgia primelor amintiri și până la realitatea imediată. Mărturisirile sunt întemeiate aproape exclusiv pe  experiențele de viață ale actrițelor, fie că vorbim despre  momente de fericire sau durere, despre succes sau eșec, despre traume și depresie, despre înstrăinare și regăsire.

 

Joi, 19 septembrie 2019, 19:30-20:45, în sala Teatrului German

Vineri, 20 septembrie 2019, 11:00-12:15, în sala Teatrului German

Albă-ca-Zăpada

Premieră, după Frații Grimm - Regia: Simona Vintilă

Se ia o regină vanitoasă şi i se acordă puteri magice. I se dă o oglindă fermecată ca sfetnic şi cea mai frumoasă fată din ţară ca fiică vitregă. Se aleg şapte pitici hazlii şi se trimit trei animăluţe drăguţe să îi arate Albei ca Zăpada drumul spre căsuţa piticilor din pădure. Se întărâtă regina, transformată în Baba Cloanţa să otrăvească un măr şi să i-l ofere fetei în dar. Se frământă toate aceste ingrediente la un loc şi se scufundă în multă culoare şi în muzică atrăgătoare. Se adaugă un vârf de cuţit de umor şi se cheamă şi prinţul salvator pentru a savura în final, cu mic şi mare, "Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici", cel mai îndrăgit basm al tuturor timpurilor la teatru.

 

Sâmbătă, 21 septembrie 2019, 19:30-20:45, în sala Teatrului German

Miercuri, 25 septembrie 2019, 19:30-22:00, în sala Teatrului German

În umbra uitării

de Simona Vintilă - Regia: Simona Vintilă

În umbra uitării este o piesă despre dezvăluiri dureroase, despre dragoste și suferință, boală și declin, apartenență și dezrădăcinare, dorință și neputință și despre impactul pe care îl produce o boală neiertătoare, Alzheimer, în viața unei familii moderne.Textul însăilează povestea de viață a soțului aflat mai tot timpul în delegații de serviciu, a fiicei plecate la studii în străinătate, și a mamei, personajul principal, rămasă singură, ce devine din ce în ce mai copleșită de treburi și de stresul cotidian, inerent societății moderne. În spațiile rămase goale ale  aceastei relații își face apariția, personificată, chiar boala, al cărei destin este de a externaliza drama familiei destrămate,  rotunjind calitatea contemporană a acestei menajerii de sticlă. Caracterul autobiografic îi conferă o tușă sinceră, inechivocă, a ravagiilor pe care boala Alzheimer le provoacă în rândul suferinzilor de această afecțiune, cât și în rândul aparținătorilor acestora. 

 

Miercuri, 25 septembrie 2019, 19:30-22:00, în sala Teatrului German

Europa

de David Greig –– Regia: Alexandru Mihăescu (a.G.)

Acțiunea spectacolului se petrece într-o gară situată într-un mic oraș de graniță din Europa de Est. Cu ultimul tren ce oprește înainte ca gara să se închidă din cauza faptului că a devenit inutilă, ajung în oraș Morocco, un mic traficant de produse de lux, alături de doi refugiați – Sava și Katia – în căutare de adăpost și de siguranță. Adele, o localnică angajată a gării, fascinată de libertatea refugiaților, și-ar dori să exploreze lumea la fel ca ei. O poveste de dragoste prinde contur, iar textul dramatic se construiește pe tragedia lipsei de orizont și a dorințelor neîmplinite, dar și pe dezvăluirea stereotipurilor legate de imaginea refugiatului. David Greig tratează tema complexă a granițelor fluide și a identităților schimbătoare, conferind o calitate dramatică deosebit de convingătoare puternicului simbol reprezentat de stația goală și de trenurile care trec în viteză prin ea. Europa  înfățișează oameni aflați mereu, fizic și emoțional,  în mișcare, unii dintre ei dureros ancorați în certitudinile trecutului, alții străduindu-se să pornească spre noi destinații. Europa este o piesă ce abordează teme universale și în același timp străbătută de accente intime. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri