Splina are roluri importante în circuitul sângelui, în lanţul de imunitate, în costelaţia glandelor. Oamenii au o părere greşită că splina participă la digestie. Pacientul e pândit de pericole dacă i s-a scos splina, măcar o porţiune din ea trebuie să lucreze.
O zicere neadevărată şi una din confuziile răspândite în populaţie prin telefonul fără fir, pentru că “aşa a spus o vecină”, “aşa a povestit un cumătru”, este aceea că splina face parte din aparatul digestiv, că are rol în procesul de digestie. Şi o altă eroare este oftatul unora că durerea în partea stângă a abdomenului vine de la splină. Doctorul Mircea Beuran, şeful clinicii de Chirurgie de la Spitalul de Urgenţă Floreasca lămureşte “partitura” îndeplinită de splină şi faptul că în stânga abdomenului mai curând doare colonul, lângă splină intestinul gros face un unghi drept unde se adună gaze ce produc dureri. Splina dă dureri mai rar, atunci când e inflamată din unele infecţii sau chisturi hidatice şi abia din aceste motive se ivesc dureri cu ecou şi în pancreas şi în colon. În realitate splina face parte din aparatul sângelui, cu rol important în arhitectura sângelui. Splina are misiune şi în sistemul imunitar, deci în autoapărarea organismului, dar îşi face treaba şi în circuitul glandelor. Când şi-au trăit traiul globulele roşii se retrag în splină să moară în ea, splina este astfel un cimitir al globulelor roşii. După decesul acestor eritrocite ele sunt prelucrate în splină şi resturile ajung în circuitul sanguin. Splina are grijă şi de numărul de limfocite, de aceste componente ale sângelui care luptă cu infecţiile. Când splina este mărită scad limfocitele. Splina are un rol şi în populaţia trombocitelor, cele care asigură coagularea sângelui. E necesar ca splina să nu lipsească din organism. În cazul unor traumatisme care lezează splina medicina stabileşte 5 categorii de afectare a splinei. În categoriile 1, 2 şi 3 de lezare a splinei, când tesutul organului e rănit, dar n-au fost afectate vasele de sânge, splina nu se operează, este lăsată să fie reparată de organism, pacientul este ţinut medicamentos pe drumul echilibrării. În tipurile 4 şi 5, grave, chirurgul operează şi îndepărtează porţiunile rănite ale splinei, iar dar din restul de splină pregăteşte un autoimplant. Porţiunea nerănită de splină este tăiat în fâşii, apoi chirurgul pregăteşte cubuleţe de splină, pe care le implantează în prapore. Această grefă de splină din cea proprie este binevenită şi organismul o ajută să îndeplinească misiunea splinei în circuitul hematologic, în lanţul imunitar şi în sistemul endocrin.
Lipsa splinei în corp, ca urmare a scoaterii ei, poate deschide poarta unor infecţii fulminante. De asemenea, se ajunge la o stricare a arhitecturii sângelui, cu consecinţe rele în sărăcirea în globule albe ce luptă cu infecţiile, cu consecinţe în numărul de trombocite cu pericole în coagulări şi hemoragii, cu efecte negative în soarta globulelor roşii bătrâne.