Jurnalul.ro Ştiri Observator Sporuri salariale și compensații ilegale plătite la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

Sporuri salariale și compensații ilegale plătite la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

de Adrian Stoica    |   

Curtea de Conturi a României, prin Camera de Conturi Sibiu, a desfășurat o misiune de audit de conformitate ad-hoc la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, aflată în subordinea Ministerului Învățământului, în urma căruia au fost descoperite mai multe nereguli financiare.

Principalele aspecte reținute în raportul inspectorilor se referă la următoarele:

  • Au fost plătite venituri de natură salarială, reprezentând sporuri și compensații, în valoare totală de 135.488 lei, neprevăzute de legislația în vigoare;
  • Nu a fost reflectată în contabilitate, contrar prevederilor legale, valoarea drepturilor de natură salarială stabilite prin hotărâri judecătorești devenite executorii, în sumă de 1.023.380 lei;
  • La nivelul entității nu există o evidență delimitată a timpului de muncă prestat în cadrul contractelor individuale de muncă încheiate pentru realizarea sarcinilor de serviciu de bază și a celor rezultate din derularea unor proiecte implementate de universitate, contrar prevederilor legale;
  • A fost acordată nejustificat indemnizația de hrană, reglementată de art. 18 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pe perioada deplasării în străinătate a personalului pentru formare, predare și/sau alte activități cu caracter didactic în cadrul programului european „ERASMUS+” sau în cadrul altor proiecte, în valoare de 73.875 lei.

 

Inspectorii Curții de Conturi au stabilit că trebuie recuperate sumele plătite ilegal de către conducerea universității, termenul limită pentru îndeplinirea acestei obligații fiind data de 31 octombrie 2026. Tot până la această data, va trebui elaborată, aprobarea și implementată o procedură de gestionare a timpului efectiv prestat pentru realizarea sarcinilor de serviciu de către angajații universității care să permită o delimitare clară a timpului de muncă prestat de către persoanele cu mai multe contracte individuale de muncă în cadrul fiecăruia dintre proiectele derulate.

 

Subiecte în articol: plati ilegale universitate Sibiu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri