Ministerul Sănătății a prezentat situația actualizată a victimelor internate în spitalele din București, precizând că starea generală a pacienților este stabilă, însă evoluția unora dintre cazuri rămâne atent monitorizată.
Spitalul Clinic de Urgență București – Floreasca
Trei persoane rănite se află în continuare internate în cadrul unității medicale.
-
Pacient, 68 de ani – operat de urgență, urmează investigații imagistice suplimentare și monitorizare de specialitate.
-
Pacientă, 58 de ani – prezintă fracturi la nivelul bazinului și coloanei lombare, a necesitat intervenție chirurgicală.
-
Pacient, 86 de ani – fără leziuni post-traumatice; internat în secția de chirurgie pentru monitorizare.
„Pacienții sunt stabili. Cei doi care au fost operați se recuperează după intervențiile chirurgicale”, au transmis reprezentanții Spitalului Floreasca, adăugând că externarea acestora ar putea avea loc săptămâna viitoare, scrie stiripesurse.ro.
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”
Două victime minore au fost internate aici, ambele necesitând îngrijiri complexe.
-
Pacient pediatric – traumatism cranio-cerebral, plăgi suturate, fractură de claviculă; internat în secția de neurochirurgie, în supraveghere medico-chirurgicală.
-
Pacientă pediatrică – intubată și ventilată mecanic, aflată în blocul operator din cadrul secției de neurochirurgie.
Spitalul Universitar de Urgență București
Șase pacienți au fost evaluați la Spitalul Universitar, dintre care unul se află în stare gravă.
-
Pacient, 53 de ani – arsuri severe, staționar hemodinamic, intubat; s-a făcut solicitare oficială de transfer într-o unitate medicală de specialitate din străinătate.
-
Alți patru pacienți au fost evaluați medical și nu au necesitat internare.
Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”
Două persoane au fost aduse la acest spital:
-
Pacientă, 78 de ani – arsuri pe o suprafață corporală de sub 15%; starea este stabilă, nu necesită transfer în străinătate.
-
Pacient, 58 de ani – evaluat în Unitatea de Primiri Urgențe, a refuzat internarea pentru monitorizare.
Ministerul Sănătății precizează că situația medicală și operațională se poate modifica în orice moment, pe măsură ce apar noi date clinice.
Deciziile terapeutice sunt luate în timp real pentru stabilizarea rapidă a pacienților și direcționarea lor către tratament optim.