Ea a fost o prezență pe marile scene ale țării și este și în prezent îndrăgită de public.
A fost căsătorită timp de 38 de ani cu Florin Bogardo și au împreună doi copii, Laura și Anton, care au plecat din țară. Stela Enache are 4 nepoți de care este foarte mândră.
S-a născut la Reşiţa, în judeţul Caraş-Severin, pe 24 ianuarie 1950 și este recunoscută nu doar pentru cariera sa muzicală impresionantă, ci și pentru povestea de viață captivantă.
Încă din copilărie, Stela Enache a avut diverse pasiuni, studiind baletul și pianul, dar arătând interes și pentru sport, actorie și limba engleză. Școala Populară de Artă din Reşiţa a fost primul pas în explorarea talențelor sale muzicale, urmată de cursurile Conservatorului "G. Dima" din Cluj-Napoca, unde a avut onoarea de a studia cu marii maeștri Tudor Jarda, Dorin Pop și Romeo Ghircoiaşu.
Viața sa a luat o turnură importantă în 1972, când a început să cânte pe scene din întreaga țară și în diverse țări europene precum Germania, Austria, Elveția, Norvegia și Danemarca. Alături de compozitorul și soțul său, Florin Bogardo, au format unul dintre cele mai longevive cupluri în lumea muzicii. Tragedia i-a lovit însă pe neașteptate în 2009, când Bogardo a decedat, marcând-o profund pe Stela Enache și determinând-o să se retragă temporar din lumina reflectoarelor, notează spynews.ro.