Jurnalul.ro Ştiri Politică Stroe (PNL), despre Poliție: Este evident că există carențe și deficiențe în funcționarea sist

Stroe (PNL), despre Poliție: Este evident că există carențe și deficiențe în funcționarea sist

de Redacția Jurnalul    |   

„Este evident că există carențe și deficiențe în funcționarea acestui sistem”, spune Ionuț Stroe despre Poliția Română în contextul accidentului de la 2 Mai, în care un tânăr de 19 ani, drogat, a omorât doi turiști.

„Este evident că există carențe și deficiențe în funcționarea acestui sistem. De altfel tragedia de la mare ne-a confirmat acest lucru. Vă pot confirma faptul că există o comunicare permanentă între ministrul Predoiu și conducerea partidului, de altfel ne-a și tranmis public că primele măsuri, urmare a unui raport preliminar, probabil astăzi le va transmite public urmând ca mâine (joi - n.r.) să se finalizeze ancheta dispusă chiar în momentul producerii tragediei iar vineri, în mod cel mai transparent mod, vor fi expuse și măsurile și deciziile care s-au luat, cu maximă exigență”, spune purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe.

El a fost întrebat dacă se impun demisii la IPJ Constanța.

„Politizarea excesivă a acestui caz ar face poate mai mult rău, în schimb, cu siguranță, vinovățiile vor fi evidențiate de un raport clar care va încadra în lege practic ce s-a întâmplat acolo. Nu am putea cere noi de la un partid politic niște măsuri, ei sunt mai în măsură să ia aceste decizii. Astăzi (miercuri - n.r.) veți avea un raport preliminar, cu câteva soluții, probabil și câteva măsuri. Vineri înțeleg că va fi conferință de presă în care se vor expunde public toate măsurile și toate deciziile, practic raportul Corpului de Control. Sunt ferm convins că acest raport va evidenția și vinovățiile, mă refer la caz dar evident și carențele funcționării acestui sistem și și va propune eventuală măsuri pentru a îmbunătăți modul de organizare a celor din această zonă și a combate eficient”, încheie Stroe.

Ionuț Stroe a fost chestionat de jurnaliști în legătură cu accidentul de la 2 Mai, în condițiile în care ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, este membru PNL.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: stroe politie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri