Jurnalul.ro Ştiri Observator Studiu: Eficacitatea boosterului COVID-19 scade semnificativ în a patra lună

Studiu: Eficacitatea boosterului COVID-19 scade semnificativ în a patra lună

Eficacitatea celor trei doze de vaccin ARNm produse de Pfizer şi Moderna scade substanţial la patru luni după administrare, potrivit unui nou studiu publicat de Centrul de Control şi Prevenire al Bolilor din SUA (CDC).

Eficacitatea celor trei doze de vaccin scade semnificativ după a patra lună.

Un nou studiu realizat de Centrul de Control şi Prevenire al Bolilor (CDC) din SUA pe dozele de Pfizer şi Moderna confirmă durata maximă de protecţie după rapel.

„Descoperirea confirmă faptul că protecţia conferită de vaccinurile ARNm a scăzut în lunile de după primirea celei de-a treia doze de vaccin. Trebuie luat în considerare administrarea dozelor suplimentare pentru a susţine sau a îmbunătăţi protecţia”, au concluzionat autorii.

Eficacitatea dozei booster împotriva spitalizării a fost de 91% în primele două luni, dar a scăzut la 78% în a patra lună.

În cazul tulpinii Omicron, cifrele sunt în scădere: 87% la două luni după administrare şi la 66% în a patra lună.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: booster covid-19
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri