Jurnalul.ro Ştiri Externe Administraţia SUA suspectează că Africa de Sud a furnizat armament Rusiei

Administraţia SUA suspectează că Africa de Sud a furnizat armament Rusiei

de Redacția Jurnalul    |   

Statele Unite suspectează Africa de Sud că a furnizat armament Rusiei, în contextul invaziei militare în Ucraina, afirmă ambasadorul american la Pretoria, Reuben Brigety, citat de cotidianul Le Monde.

Administraţia de la Washington "este convinsă că la bordul unei nave comerciale ruse au fost încărcate arme şi muniţie", în decembrie 2022, în Africa de Sud, a declarat Reuben Brigety.

"Furnizarea de armament Rusiei este un lucru extrem de grav", a atras atenţia ambasadorul american în Africa de Sud.

Diplomatul american a precizat să suspiciunile se referă la prezenţa unei nave comerciale ruse, Lady R, în baza navală sud-africană Simon's Town, în decembrie 2022, potrivit postului BBC News.

Statele Unite au criticat în mai multe rânduri intensificarea relaţiilor între Africa de Sud şi Rusia. În februarie, Africa de Sud a găzduit exerciţii la care au participat nave militare din Rusia şi China.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: sua africa de sud Rusia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri