Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA, inconjurate de dusmani, dezamagite de prieteni!

SUA, inconjurate de dusmani, dezamagite de prieteni!

China şi Rusia acţionează impotriva intereselor SUA, "dorind sa creeze o lume in antiteza cu valorile SUA", se arata in noua 'Strategie de securitate naţională' a Statelor Unite, ale carei idei principale au fost expuse de preşedintele Donald Trump

 

Concret, China este acuzată că varea să alunge SUA din regiunea Indo-Pacifica, iar Rusia de faptul că vrea sa revedina o superputere. Altfel spus, Beijing si Moscova sunt catalogate in documentul mentionat mai sus drept competitorii care încearcă să conteste puterea Americii, erodandu-i securitatea şi prosperitatea

Noua strategie, materializare a sloganului 'America First' si elaborat administraţia Trump, identifică patru priorităţi vitale: protejarea teritoriului şi frontierelor SUA, promovarea prosperităţii americane, menţinerea păcii graţie forţei şi extinderea influenţei americane. Evidentiind competitivitatea economica ca fiind 'subiect de securitate naţională', textul indica 'o axare fără precedent pe securitatea internă şi a frontierelor'.

In opinia analistilor, includerea Chinei şi a Rusiei în categoria 'puterilor revizioniste' reflectă precauţia administraţiei Trump faţă de aceste state, în pofida tuturor tentativelor de a construi relaţii puternice cu preşedintii chinez si rus, Xi Jinping şi, respectiv, Vladimir Putin. 

Autorii documentului precizeaza ca Moscova si Beijing 'sunt hotărâte să facă economiile mai puţin libere şi mai puţin corecte, să-şi crească armatele şi să controleze informaţii şi date pentru a-şi reprima propriile societăţi şi a-şi extinde influenţa'. Iata de ce, pentru Washington, competiţia cu Rusia si China va impune o regândire a politicilor bazate pe premisa că relaţiile cu rivalii şi includerea lor în instituţii internaţionale 'i-ar transforma în actori benigni şi parteneri de încredere', având în vedere că, 'în majoritatea situaţiilor, această premisă s-a dovedit falsă'.

Intr-o prima reactie, China a apreciat ca numai relatiile de cooperare cu Statele Unite vor asigura câştiguri ambelor părţi, in timp ce confruntarea nu va conduce decat la pierderi reciproce. Intr-un comunicat postat pe site-ul sau oficial, ambasada Chinei in SUA a precizat ca autoritatile de la Beijing speră că Washingtonul va renunta la aceasta mentalitate şi va căuta un teren comun, respectand, totodata, diferenţele.

"Pe baza respectului reciproc, China doreşte să traiasca în pace cu alte ţări, inclusiv cu Statele Unite. Dar SUA ar trebui să se adapteze şi să accepte dezvoltarea Chinei", a subliniat ambasada.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri