Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA: Un fost şef al CIA îl acuză pe Trump că este agent rus, fără ca el îşi dea seama

SUA: Un fost şef al CIA îl acuză pe Trump că este agent rus, fără ca el îşi dea seama

Donald Trump, candidat al Partidului Republican la alegerile prezidenţiale din SUA, este "un agent al Federaţiei Rusiei, fără ca el să îşi dea seama", acuză vineri, într-un editorial pentru New York Times, un fost director al CIA, Michael J. Morell, potrivit AFP.

În acest editorial, în care explică motivele pentru care va vota cu democrata Hillary Clinton la alegerile de la 8 noiembrie, Michael J. Morell îl critică dur pe candidatul republican, afirmând cu Donald Trump "nu doar că nu este calificat" pentru preşedinţia SUA, "însă ar putea chiar reprezenta un risc pentru securitatea noastră naţională".

"În lumea serviciilor de informaţii, am spune că (preşedintele rus Vladimir) Putin l-a recrutat pe Trump ca agent al Federaţiei Ruse, fără că el să îşi dea seama", scrie Morell, care şi-a petrecut 33 de ani în cadrul CIA, unde a fost director-adjunct, dar şi director interimar.

El reaminteşte că Putin este un fost agent de informaţii pregătit în a descoperi slăbiciuni la ţintele sale şi cel mai bun mijloc de a le exploata.

În timpul alegerilor primare, "Putin a exploatat slăbiciunile lui Trump prin faptul că i-a făcut complimente. Iar acesta din urmă a reacţionat, aşa cum Putin a prevăzut", acuză Morell. El reaminteşte că miliardarul l-a calificat pe preşedintele rus drept un mare lider, a încurajat serviciile ruse să o spioneze pe rivala sa democrată şi a pus sub semnul întrebării angajamentul SUA în cadrul NATO, în cazul unei agresiuni ruse într-o ţară baltică.AGERPRES

Subiecte în articol: donald trump cia sua statele unite
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri