Jurnalul.ro Cultură „Sub cerul albastru al Ucrainei‟, recital de poezie și pian la ICR Stockholm,  în cadrul Festivalului European Primăvara Ucraineană

„Sub cerul albastru al Ucrainei‟, recital de poezie și pian la ICR Stockholm,  în cadrul Festivalului European Primăvara Ucraineană

de Magdalena Popa Buluc    |   

 „Festivalul European: Primăvara Ucraineană 2024”, unul dintre cele mai importante evenimente culturale din capitala Suediei, se va desfășura în perioada 24 aprilie -7 mai, în diverse scene de prim rang din Stockholm.

Sub egida acestui festival, aflat la cea de-a doua editie în Suedia, Institutul Cultural Român din Stockholm, alături de Institutul Ucrainean, Ambasada Republicii Cipru în Suedia și Institutul Finlandez, organizează, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, un recital de poezie și pian, intitulat „Sub cerul albastru al Ucrainei‟. Sunt celebrate solidaritatea internațională a rezistenței prin poezie și muzică alături de Bengt Berg (Suedia) și Claudiu Komartin (România), pe acorduri interpretate la pian de muziciana Anna Avramidou (Cipru).

Din programul muzical al tinerii pianiste de 16 ani fac parte lucrări celebre ale unor mari compozitori: Mazurka op.63 nr. 2 și nr. 3 de Frédéric Chopin, Consolation nr. 3 și Tarantella din "Venezia e Napoli" de Franz Liszt și Prelude Op.4 nr. 1, creație semnată de compozitorul ucrainean Levko Revutsky.

Actorul Johan Fagerudd va recita, în limba suedeză, poeziile citite de Claudiu Komartin, traduse în suedeză de Åsa Apelkvist.

În cadrul „Festivalul European: Primăvara Ucraineană 2024”,  evenimentul de la ICR Stockholm este dedicat  poetului Hlib Babich, autor a peste 500 de poezii și cântece. Hlib Babich a murit într-o detonare de mine lângă Izyum, în regiunea Harkov, la data de 29 iulie 2022.

Poezia și muzica, prin puterea de a evoca imagini și emoții puternice, au fost dintotdeauna un mijloc esențial de rezistență. La granița de Vest a Ucrainei, mulți poeți români și-au exprimat solidaritatea față de țara vecină prin creația lor, Claudiu Komartin fiind unul dintre aceștia. La rândul său, poetul Bengt Berg, laureat al Premiului „Marin Sorescu‟ în 2023, a publicat, în Suedia, antologia „Sub cerul albastru al Ucrainei‟, la scurt timp după începerea războiului în 2022.  „Festivalul European: Primăvara Ucraineană‟ este organizat de o serie de instituții culturale europene prin intermediul rețelei Institutelor Naționale pentru Cultură ale Uniunii Europene (EUNIC), în cooperare cu Comisia Europeană.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Scriitorul Bengt Berg, care locuiește în nordul ținutului Värmland (Suedia), a debutat în anul 1974, iar poeziile sale au apărut în volume și antologii, publicate în multe limbi de circulație internațională. A participat în mai multe rânduri la programele ICR Stockholm, la Târgul de Carte de la Göteborg sau în recitaluri de poezie. La editura Heidruns, pe care o conduce din anul 1975, au fost publicate, în condiții grafice deosebite, numeroase volume de literatură, poezie și albume de artă. Autorul a obținut mai multe premii literare de prestigiu precum Premiul De Nio (1999), Ferlinpriset (2005), Bengt Anderberg-priset (2018), Göran Palm-priset (2018), Gun och Olof Engqvists stipendium (Academia Suedeză, 2019), Premiul Selma Lagerlöf (2023). În 2023, a fost laureatul Premiului Marin Sorescu acordat de ICR Stockholm.

Scriitorul Claudiu Komartin a debutat cu „Păpușarul și alte insomnii‟ (2003, 2007, Premiul Național „Mihai Eminescu” pentru debut), volum urmat de „Circul domestic‟ (2005, Premiul Academiei Române pentru poezie) și „Un anotimp în Berceni‟ (2009, 2010). Poezia sa a fost tradusă în germană de Georg Aescht (2012). În 2009, a fondat împreună cu Ana Toma unul dintre cele mai longevive și mai cunoscute cluburi de lectură din România, „Institutul Blecher”. Din 2010, este redactor-șef al revistei „Poesis internațional” și al Casei de Editură Max Blecher. Este coautor, împreună cu Radu Vancu, al seriei de antologii „Cele mai frumoase poeme‟ . A tradus poezie și proză din franceză, engleză și italiană. A fost vicepreședinte al PEN România între anii 2019-2023.

Johan Fagerudd este actor finlandez, de limbă suedeză, care lucrează în Finlanda, Suedia și a colaborat la teatre celebre: Dramaten, Strindberg Intima, Lilla Teatern, Viirus și Wasa Teater. A făcut, de asemenea, televiziune și film, fiind distribuit și în mai multe piese radiofonice.

Pianista Anna Avramidou s-a născut în 2008 în Cipru într-o familie din diaspora grecească. A început să ia lecții de pian de la vârsta de cinci ani. Până la vârsta de 16 ani, a câștigat deja premii la concursuri de pian din Cipru, Grecia, Germania și Mexic. A participat la mai multe festivaluri internaționale. În noiembrie 2023, a câștigat Concursul Internațional Franz Liszt pentru tineri pianiști din Weimar, Germania. Tânara artistă a fost distinsă, la același concurs, și cu Premiul pentru Sonata Clasică, Premiul EMCY (European Musical Competitions for Youth) și Premiul Juriului pentru juniori. Anna a fost cea mai tânără finalistă din categoria ei de vârstă, performanța tinerei interprete fiind apreciată de critici și de presa de specialitate.

***

În cadrul „Festivalului European: Primăvara Ucraineană” de la Stockholm vor exista numeroase oportunități de a descoperi bogata cultură ucraineană printr-o serie de evenimente de teatru, filme, concerte, expoziții de artă, conferințe și prelegeri de literatură. Artiști europeni proeminenți, mulți invitați din Ucraina, vor fi invitați pe mari scene din Stockholm precum Konserthuset, Muzeul Artipelag, Institutul Cultural Român din Stockholm, Institutul Cultural Finlandez, Muzeul Armatei din Stockholm, Cinematograful Zita.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri