La nicio lună de când s-a luat la bătaie cu barmanii dintr-un local de fiţe din Constanța, fostul deputat Cristian Boureanu recidivează într-un nou scandal, de data aceasta chiar în familie. Enervat de faptul că fiica sa Ioana, în vârstă de 15 ani, a lipsit de acasă pentru a merge în discotecă, acesta i-a aplicat o corecție fizică în plină stradă, chiar în prima zi de școală. Alertați de strigătele disperate ale tinerei, oamenii legii au intervenit și l-au escortat pe tatăl recalcitrant la secţia de poliție, unde au deschis un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului.
Revoltat că fiica sa ar fi plecat duminică, fără știrea lui, din apartamentul din Constanța pentru a petrece cu prietenii în Centrul Vechi din București, Cristian Boureanu a căutat-o pe tânăra rebelă pe străzi, iar atunci când a găsit-o, și-a ieșit din minți. Zona Dorobanți a devenit câmp de luptă în familia Boureanu și numai vigilența unor jandarmi a scăpat-o pe Ioana din calea furiei fostului deputat. Cei doi au dat declarații la Secția 2 de Poliție, până seara târziu. “În luna iulie a fugit din nou acasă, incident care a trecut neobservat. Nu poate sta fără telefon. A doua zi când a plecat la mama ei, a primit un telefon cadou și o cartelă în care eu nu sunt trecut. Nu pot fi de acord să lipsească noaptea de acasă, să stea pe net şi să nu aibă note bune la şcoală", s-a apărat Boureanu luni seară, la ieșirea din secția de poliție. După divorțul părinților din urmă cu 12 ani, Ioana Boureanu a rămas în custodia tatălui, care o acuză acum pe fosta soție că ar influența-o negativ pe tânără. "Fiica mea lipsea foarte mult de acasă, mergea prin Centrul Vechi şi se distra şi la 15 ani nu e normal aşa ceva. Maică-sa o influenţa foarte mult la chestii de genul ăsta", a declarat fostul deputat. Laura Dincă, actuala iubită a lui Cristian Boureanu, cu doar patru ani mai mare decât fiica sa, este și ea revoltată de comportamentul rebel al tinerei, pe care o consideră un copil-problemă. “Fata este un copil nebătut, nimeni nu s-a atins de ea, dar are foarte mult tupeu. O pedepseau doar luându-i telefonul. Eu am ţinut cum am putut să o învăţ anumite lucruri, de la igienă până la a fi domnişoară, am învăţat-o despre respectul de părinţi. Înainte să plecăm în America, ea a plecat de acasă. Se ducea să bea cu prietenii. Am prins-o şi a fost pedepsită o lună fără telefon. S-a dus la mama ei şi i-a dat alt telefon. Are un tupeu foarte mare!”, a declarat Laura Dincă.
Senatorii, aprigi la mânie
Un alt caz de politician violent este cel al senatorului Constantin Popa, care pe vremea când era membru UNPR, băut fiind, ar fi agresat un poliţist de la Circulaţie, chiar în interiorul sediului Poliţiei Municipale Buzău, pentru că o amendase pe fiica sa, prinsă la volan în stare de ebrietate. Tot legat de familie s-a supărat și deputatul PSD Cristian Resmeriţă, care anul trecut a bătut un protestatar pentru că striga lozinci injurioase la adresa tatălui său, primar în Lupeni, Valea Jiului. Senatorul Dan Șova este bănuit că ar fi avut şi el o altercație. Anul trecut, Şova s-a prezentat la sediul DNA cu un ochi vânăt. Senatorul PSD a păstrat misterul și nici până în ziua de azi nu se știe cum a fost rănit.