Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Surorile Crudu gãtesc în bucãtãria Chefi la cuţite, în sezonul dedicat familiilor

Surorile Crudu gãtesc în bucãtãria Chefi la cuţite, în sezonul dedicat familiilor

Surorile Crudu, Daniela şi Ana, revin în bucãtãria Chefi la cuţite, de data aceasta în sezonul dedicat familiilor. Dacã pentru Ana, bucãtãria emisiunii nu este deloc strãinã, aceasta participând în sezonul trecut al emisiunii, chiar în echipa lui chef Scãrlãtescu, pentru Nelu Crudu, tatãl Danielei şi al Anei apariţia în platoul chefi la cuţite este o premierã. Alãturi ce cei trei în bucãtãrie va intra mâine searã, de la 20:00, la Antena 1 şi Franco, verişorul Anei şi al Danielei. 

„Urmeazã o echipã senzaţionalã, fantasticã, fabuloasã, cea mai tare echipã cu care aş putea sã lucrez în viaţa asta – familia Crudu!”, şi-a prezentat Chef Cãtãlin concurenţii alãturi de care va lupta în cel de-al treilea battle dinainte de marea finalã Chefi la cuţite, completând: „Eu şi Cruduţa am mai fãcut parte o datã dintr-o echipã specialã. Nu aveam cum sã o las pe mâna lui Bontea sau a lui Dumitrescu!”, a mai completat juratul.

Cei patru şi-au ales şi un lider, fãrã doar şi poate în persoana Anei. „Sora mea este liderul echipei, pentru cã ea este expertã acum, are stele Michelin! Este o bucãtãreasã desãvârşitã!”, a glumit Daniela, în vreme ce chef Florin Dumitrescu s-a declarat de-a dreptul speriat de ziua ce va urma. „Nu sunt pregãtit psihic pentru aşa ceva. Familia Crudu în dreapta, doamnele din Bucureştii Noi / Dãmãroaia la mine, Şopârliţa în stânga…o sã mã apuc sã ascult muzicã simfonicã, sã mã relaxez un pic!”, a glumit juratul.

Prin ce probe vor trece familiile în cea de-a treia confruntare pe echipe, dar şi care dintre acestea se va califica direct în finala sezonului special Chefi la cuţite, telespectatorii Antena 1 pot vedea marţi seară, de la 20:00, într-o nouă ediţie a celui mai iubit show culinar.

Sezonul special Chefi la cuțite, dedicat familiilor, schimbă structura echipelor. Formate din câte patru membri, familiile vor participa ca grup în cel mai iubit show culinar, dornice să demonstreze că au ingredientele necesare pentru a obține cuțitul din partea chefilor Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu. Vedete, foști concurenți, juniori pasionați de gătit, sau oameni în vârstă cu experiență în bucătărie, toți își vor încerca norocul în etapa audițiilor. Cele mai talentate familii vor fi alese în taberele celor trei jurați și vor intra în arena culinară Chefi la cuțite, pentru o șansă de a juca marea finală, difuzatã pe 18 iunie, de la 20:00, la Antena 1 și de a obține premiul de 10.000 de Euro.

 

Subiecte în articol: Chefi la cuțite
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri