Jurnalul.ro Ştiri Observator Prefectul Capitalei spune că Bucureştiul nu va intra în carantină

Prefectul Capitalei spune că Bucureştiul nu va intra în carantină

de Alice Petrescu    |   

UPDATE Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a precizat că Bucureştiul nu va intra în carantină, dar se vor înmulţi controalele în weekend în mall-uri şi pieţe. Bucureştiul are o incidemţă de 4,6 la mia de locuitori şi 1031 de cazuri noi înregistrate în ultimele 24 de ore.

”Deocamdata măsurile pe care le aplicăm în Bucureşti sunt cele pe care le ştim. Ce am facut în plus săptămâna aceasta a fost să discut cu o serie de autorităţi pentru a întări controlul cu scopul ca aceste măsuri să fie implementate mai bine,” a spus Alin Stoica la Aleph News.

Prefectul a adăugat că duminică va avea loc un comitet pentru situaţii de urgenţă pentru prelungirea măsurilor.

”Am cerut de la DSP Bucureşti propuneri. Propunerea lor este ca deocamdată să rămânem în această situaţie şi să continuăm întărirea controlului,” a adăugat Alin Stoica citat de Mediafax.

Prefectul Alin Stoica a vorbit şi despre situaţia celor care locuiesc in jurul Bucureştiului şi fac naveta zilnic pentru că lucrează şi învaţă aici. ”Avem deja o colaborare între poliţia Bucureşti şi Ilfov pentru filtre. Deocamdată aceasta este masura. Ştim că există trafic intens între Bucureşti şi Ilfov. Încercăm prin aceste filtre să prevenim intrări masive dinspre Ilfov de persoane infectate. Şi colegii din Ilfov sunt în legătură cu prefectura. Dumnealor au luat măsuri pentru că circulaţia persoanelor să fie limitată.

UPDATE: Potrivit unor surse Antena 3 , autoritățile din Capitală cer intrarea în carantină a orașului. De asemenea, măsurile ar putea intra în vigoare chiar de săptămâna viitoare.

Măsuri de carantină în weekend în Capitală:

- închiderea mall-urilor

- închiderea sălilor de fitness

- circulaţie condiţionată de declaraţie pe proprie răspundere

- putem circula în caz de urgenţă medicală

Știre inițială: La prefectura Capitalei are loc la această oră o sedință în care se discută și scenariul carantinării Bucureștiului, de duminică noapte, după ce numărul cazurilor de Covid-19 a explodat în ultimele zile. În prezent, rata de infectare la nivelul Capitalei a ajuns la 4,64 cazuri la mia de locuitori.

Capitala a intrat în scenariul roșu, pe 8 martie, după ce rata de infectare a ajuns la 3,05 la mia de locuitori. Bucureștiul ieșise din scenariul roșu în 20 ianuarie.

Care sunt restricțiile în cazul carantinarii Capitalei

Circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor este interzisă, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza Declaraţiei pe proprie răspundere , legitimaţie de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.

Este necesară completarea unei declaraţii pe propia răspundere din care să reiasă motivul deplasării atât pentru interiorul localităţii, cât şi pentru ieşirea din localitate.

Pentru deplasarea în interes profesional, cetăţenii sunt obligaţi să prezinte personalului autorităţilor abilitate legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propia răspundere.

Declaraţia pe propia răspundere trebuie să conţină numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/locul activităţii profesionale, motivul deplasării, data şi semnătura.

Este interzisă circulaţia şi formarea de grupuri mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleaşi familii.

Se închid școlile

Elevii de la clasele primare și cei din clasele a VIII-a și a XII-a vor învăța online. Potrivit unui ordin comun al miniștrilor Sănătății și Educației la o incidență de peste 6/1.000 toți elevii stau acasă.

Știre în curs de actualizare

 

 

 

 

Subiecte în articol: carantina capitala
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri