Jurnalul.ro Ştiri Justitie Tânăr arestat preventiv pentru trafic de droguri şi conducere sub influenţa subtanţelor psihoactive

Tânăr arestat preventiv pentru trafic de droguri şi conducere sub influenţa subtanţelor psihoactive

de Redacția Jurnalul    |   

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Braşov au dispus reţinerea unui tânăr, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Tânărul a fost oprit în trafic de poliţiştii rutieri, constatându-se că deţinea în autoturism 43 de grame canabis (drog de risc), 33 de comprimate de ecstasy (drog de mare risc), 5,44 grame fragmente de comprimat ecstasy şi circa 3 grame pulbere care conţine 4-MMC (drog de mare risc), destinate comercializării.

El a fost testat cu aparatul drugtest, care a indicat o valoare pozitivă la o substanţă psihoactivă.

Sâmbătă, el a fost arestat preventiv de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov, cu sprijinul Serviciului Rutier Braşov.

Potrivit IGPR, tânărul de 26 de ani se deplasa pe Centura Braşovului, dinspre Predeal spre Sibiu, cu o viteză peste limita legală.

După ce au efectuat verificări cu privire la legalitatea documentelor şoferului, poliţiştii au constat că acesta are dreptul de a conduce suspendat din luna ianuarie pentru fapte similare, fiind şi anterior depistat la volan sub influenţa substanţelor interzise.

Tânărul a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost preluate mostre biologice, în vederea stabilirii cu certitudine a prezenţei substanţelor interzise în organism.

Subiecte în articol: tanar arest trafic droguri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri