Jurnalul.ro Cultură Teatru „Tango. Radio & Juliet”, „Nunta lui Figaro”, „Aida”, „Madama Butterfly” și „Romeo şi Julieta”, pe scena ONB 

„Tango. Radio & Juliet”, „Nunta lui Figaro”, „Aida”, „Madama Butterfly” și „Romeo şi Julieta”, pe scena ONB 

de Magdalena Popa Buluc    |   

Opera Națională București propune publicului, în cea de-a doua săptămână a lunii octombrie, titlurile „Tango. Radio & Juliet” de Edward Clug, „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart, „Aida” de Giuseppe Verdi, „Madama Butterfly” de Giacomo Puccini și „Romeo şi Julieta” de Serghei Prokofiev.  

Miercuri, 11 octombrie, ora 18:30, vă invităm la spectacolul coupé de dans contemporan „Tango. Radio & Juliet” de Edward Clug. Ambele lucrări ale coregrafului reprezintă un poem coregrafic, fiecare în parte fiind structurate ca poezie de stare. Mișcările dansatorilor, atent elaborate, spectaculoase, sunt încărcate de forță, atât în „Tango”, cât și în „Radio and Juliet”.

În „Tango”, Clug împrumută pași de tango argentinian, iar în „Romeo and Juliet” mișcări contemporane, rapide, uneori asemănătoare cu figuri breakdance. Tangoul, unul dintre cele mai pasionale dansuri din lume, și opusul poveștii eternilor îndrăgostiți (Romeo și Julieta) se întâlnesc astfel, într-un mod inedit,  în spectacolul „Tango. Radio and Juliet” pentru a da viață celor mai puternice și contradictorii stări: pasiune, iubire, deziluzie, singurătate. Spectacolul se adresează cu precădere publicului tânăr, dar și spectatorilor dornici să încerce o experiență specială, o nouă formulă de dans contemporan.   

Joi, 12 octombrie, ora 18:30, publicul este așteptat la spectacolul de operă „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart, în regia lui Sir David Pountney. „Nunta lui Figaro” este una dintre cele mai cunoscute opere ale lui Mozart, o capodoperă comică plină de farmec și ingeniozitate. Acțiunea operei se desfășoară într-o singură zi și prezintă intrigile amoroase și quiproquo-urile dintre personajele principale. Figaro, servitorul îndrăgostit de Susanna, este hotărât să își câștige dragostea și să învingă obstacolele care îi stau în cale. Cu o muzică sublimă și arii celebre precum „Voi che sapete” și „Non più andrai”, „Nunta lui Figaro” este unul dintre cele mai apreciate spectacole ale repertoriului liric mondial. 

Vineri, 13 octombrie, ora 18:30, Opera Națională București propune publicului o poveste de dragoste exotică - „Aida”, de Giuseppe Verdi, un spectacol demn de marile montări de operă tradiționale. Plamen Kartalov și scenografa Viorica Petrovici, în colaborare cu Francisc Valkay, coregraful spectacolului, au reușit să recreeze pe scenă cadre de inspirație istorică, să reproducă aspectul grandios al monumentelor Egiptului antic, epoca în care se petrece acțiunea operei lui Giuseppe Verdi. 

Sâmbătă, 14 octombrie, ora 18:30, vă prezentăm spectacolul de operă „Madama Butterfly”, de Giacomo Puccini. Este una dintre cele mai cunoscute opere din lume, a cărei poveste ne arată care sunt consecințele unui devotament fără margini. Iubirea dintre Cio-Cio-San și Pinkerton, un ofițer din marina americană, are un deznodământ tragic când bărbatul se întoarce în Japonia cu o altă femeie. Cum nu poate suporta durerea și dezonoarea, Cio-Cio-San se sinucide cu sabia tatălui său. 

Duminică, 15 octombrie, ora 18:30, vă așteptăm la spectacolul de balet „Romeo şi Julieta” de Serghei Prokofiev, în regia și coregrafia lui Renato Zanella. Adaptare muzicală și coregrafică a celebrei tragedii shakespeariene, intriga baletului urmărește povestea tragică a iubirii dintre Romeo și Julieta, doi tineri din familii rivale în Verona, Italia. Baletul captează esența poveștii de dragoste interzisă, conflictele dintre familiile Montague și Capulet, precum și dramatismul și pasiunea personajelor. Muzica lui Prokofiev pentru acest balet este extraordinară, reușind să reflecte intensitatea emoțională a poveștii. Baletul conține o gamă largă de compoziții muzicale, de la scene pline de romantism și tandrețe, până la momente de luptă și tensiune dramatică. „Romeo și Julieta” de Serghei Prokofiev a rămas unul dintre cele mai apreciate și interpretate spectacole de balet din întreaga lume. Cu emoția sa copleșitoare și frumusețea sa estetică, această producție continuă să captiveze publicul și să transmită mesajul universal al iubirii și al tragismului destinului. 

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri