Jurnalul.ro Editoriale Ţara lor, regulile lor

Ţara lor, regulile lor

de Maria Coman    |   
Mai sunt cinci luni până la alegerile pentru primari. Mai exact, au trecut trei ani şi jumătate de la ultimele alegeri pentru primari şi preşedinți de consilii județene. Trei ani şi jumătate de mandat pentru actualii parlamentari. În aceşti trei ani şi jumătate nu şi-au găsit timpul să modifice legea, să analizeze cum e mai bine, să facă eventuale studii de impact, să dezbată. Abia acum. Cu câteva luni înainte de alegeri, s-au trezit liberalii (toți, şi cei vechi, şi cei rebotezați, foştii democrat-liberali, foştii democrați ai lui Traian Băsescu) că ei vor două tururi de scrutin. Sigur, motivațiile lor par credibile. Să ne amintim cât a vorbit presa la schimbarea legii, cât a argumentat că e mai bine din două tururi. Dar la vremea respectivă aceiaşi domni şi doamne ne spuneau că nu, nu e adevărat. E mai bine cum ne spun ei. Ce contează că uzual legile nu se modifică cu mai puțin de șase luni înainte de alegeri, cui îi pasă de regulile acestea. Până la urmă, au fost făcute să fie încălcate. Sau modificate, ca să vorbim în termeni cu o aparență de respectabilitate. Nu ştim exact nici ce va fi cu Parlamentul, câți vor fi parla-mentari, cum e până la urmă cu listele, cine candidează, cine nu candidează. Dar probabil e prea devreme să ne punem problema asta.
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri