Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu cere Guvernului să propună îndată un calendar pentru alegerile locale

Tăriceanu cere Guvernului să propună îndată un calendar pentru alegerile locale

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a cerut luni Guvernului să propună "îndată" un calendar pentru alegerile locale, pentru ca partidele să poată să se organizeze corespunzător, şi a reiterat că se pronunţă pentru două tururi de scrutin, soluţia pentru această modificare legislativă fiind, în opinia sa, adoptarea unei ordonanţe de urgenţă.

"Alegerile locale se apropie cu repeziciune, de aceea cer Guvernului să propună îndată un calendar, în aşa fel încât partidele să poată şti bine care este data desfăşurării alegerilor şi să ne organizăm pe cale de consecinţă. Acesta este un lucru foarte important care nu trebuie sub nicio formă amânat şi care este de resortul Guvernului, care organizeză alegerile. Sigur că subiectul foarte important este cum se vor face aceste alegeri şi pot să vă spun că ALDE optează, fără niciun fel de echivoc, în favoarea alegerii primarilor în două tururi, acesta a fost de fapt şi unul din subiectele pe care le-am convenit cu PNL înainte de votul de învestitură care a avut loc în Parlament", a declarat Tăriceanu, într-o conferinţă de presă, la sediul central al ALDE.

El a adăugat că se impune ca Guvernul să găsească soluţia optimă pentru modificarea legislativă, astfel încât primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin. Liderul ALDE a precizat că nu este de acord cu asumarea răspunderii pentru un astfel de subiect.

"Trebuie găsită formula unei ordonanţe de urgenţă care să reglementeze cât mai rapid, pentru că, după aceea, intrăm într-o coliziune cu recomandările Comisiei de la Veneţia. Insist pentru această soluţie, am văzut că există şi alte partide care susţin, premierul Orban a declarat public că este în favoarea organizării alegerilor pentru primari în două tururi, aşa încât ar trebui, cât mai degrabă, demarat acest proces şi nu trebuie aşteptată începerea sesiunii parlamentare. Trebuie de pe acum să demarăm aceste proceduri", a explicat Tăriceanu. 

www.agerpres.ro

Subiecte în articol: Călin Popescu-Tăriceanu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri