Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu, după consultările de la Cotroceni: Soluţia alegerilor anticipate este nepotrivită

Tăriceanu, după consultările de la Cotroceni: Soluţia alegerilor anticipate este nepotrivită

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat joi, după consultările de la Cotroceni, că soluţia alegerilor anticipate i se pare nepotrivită, deoarece ar avea consecinţe negative în plan politic şi economic, iar timpul câştigat faţă de alegerile la termen ar fi nesemnificativ.


"Constituţia prevede nişte paşi care sunt extrem de anevoioşi şi consumatori de timp. Drumul până la alegerile anticipate înseamnă aproximativ patru luni de zile, care creează o serie de consecinţe defavorabile. Constituţia României nu este una care să faciliteze recurgerea la soluţia alegerilor anticipate, din contră. (...) Consecinţele pe care le produce derularea procedurii de alegeri anticipate creează în toată această perioadă un imens blocaj legislativ, economic. (...) De aceea i-am spus preşedintelui că ni se pare această soluţie nepotrivită, mai ales că economia de timp la care se ajunge este una nesemnificativă. Alegerile anticipate ar putea să fie organizate cu aproximativ trei - patru luni înainte de alegerile la termen", a declarat Tăriceanu.

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, joi, la Palatul Cotroceni, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor parlamentare pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru, după ce Guvernul Orban a fost demis prin moţiune de cenzură. 

www.agerpres.ro

Subiecte în articol: Călin Popescu-Tăriceanu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri