Litoralulromanesc.ro anunță că a început deja discuțiile cu hotelierii din stațiunile de la Marea Neagră pentru lansarea sejururilor din 2023, ce urmează a fi puse la dispoziția turiștilor chiar din luna septembrie.
“Există o preocupare la nivelul industriei pentru a menține tarifele din 2022 și în 2023, astfel încât să nu fie pusă o presiune și mai mare pe bugetul de vacanță al românilor. Până la ora aceasta, 90% dintre hotelierii cu care am discutat acest subiect și-au exprimat dorința de a păstra prețurile nemodificate, deși, la rândul lor, sunt puși în situația de a face față unor cheltuieli mai mari generate de inflație și de creșterea TVA la cazare”, afirmă Ionuț Nedea, CEO al turoperatorului.
De altfel, turoperatorul estimează că scumpirile vor influența și modul în care românii vor rezerva sejururi pentru vara viitoare.
În contextul inflației, așteptarea celor din industrie este ca turiștii să vâneze mai ales oferte speciale și să se orienteze după prețul cel mai mic.
“Programul Înscrieri Timpurii – care prevede reduceri de până la 50% la pachetele turistice rezervate din timp și condiții speciale de rezervare – este varianta optimă pentru cei care vor să-și securizeze bugetul de vacanță și să fie siguri că se vor bucura de un sejur vara viitoare”, subliniază sursa citată.
Primele pachete pentru 2023 în condițiile de rezervare ale programului Înscrieri Timpurii vor fi disponibile chiar din luna septembrie.
Turoperatorul susține că, în sezonul estival 2022, românii care au ales să-și facă vacanțele pe litoral, au căutat pachete cu servicii integrate, care să includă nu doar cazare și masa, ci și plajă și agrement. De asemenea, turiștii au pus din ce în ce mai mult accent pe calitatea destinației, atât în ceea ce privește accesibilitatea, cât și aspectul general al stațiunii alese și variantele de petrecere a timpului liber.
Totodată, gradul de satisfacție a turiștilor a crescut. Potrivit celor peste 10.000 de turiști care au oferit feedback la finalul sejururilor petrecute pe litoral, curățenia din hoteluri a fost evaluată cu nota 8,50 din 10, serviciile primite – cu 8,22, poziționarea hotelului – cu 8,99, personalul – cu 8,45, iar raportul calitate-preț - cu 8,05. Singura categorie care a obținut o medie sub 8 (nota generală 7,64) este cea privind dotările unităților de cazare.
Valoarea medie a unei vacanțe pe litoral a fost de 498 de euro pentru două persoane, în creștere ușoară, de 6 procente, față de 2021, când a fost 470 euro. Durata medie a sejurului în acest an a fost de 5,1 nopți față de 5,4 nopți anul trecut.
Clasamentul stațiunilor preferate de români pentru sejurul de vară, raportat la numărul total de rezervări al agenției, a suferit modificări, Eforie Nord devansând Mamaia. Practic, în comparație cu sezonul 2021, Eforie Nord a înregistrat o creștere a rezervărilor de la 22,7% la 27,6%, în vreme ce în Mamaia scăderea a fost de la 30,7% la 26%, cifrele corelate arătând că turiștii care obișnuiau să meargă în Mamaia au migrat către stațiunile din sud, în special către Eforie Nord. Unul dintre motivele care au afectat fluxul de turiști în Mamaia a fost legat de taxa de parcare în stațiune, o decizie a autorităților intens contestată de operatorii din turism care au reușit, la jumătatea sezonului, să determine autoritățile să reducă valoarea acestei taxe.
Cei mai mulți turiști care și-au făcut vacanțele în stațiunile autohtone de la Marea Neagră au venit din București - 40,09%, următoarele poziții în clasament fiind ocupate de Prahova - 6,96%, Cluj - 6,92%, Iași - 4,55%, Brașov - 4,36%. În top 10 mai intră județele Timiș, Argeș, Dâmbovița, Bacău, Suceava.
(sursa: Mediafax)