Marea Neagră „poate deveni o mică Mare a Nordului”, întrucât există aici zăcăminte de gaze de peste 200 de miliarde de metri cubi, însă pentru atragerea investitorilor „cheia este o taxare redusă”, apreciază directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Sorin Gal (foto). „Investitorii trebuie să aibă un profit de două cifre, nimeni nu va investi dacă nu va avea acest profit de două cifre. Este foarte important cum vor fi taxate. Dacă vor fi suprataxate, vom avea gaze scumpe, care nu vor fi competitive. Preţul gazelor va creşte pe piaţa din România, întrucât majoritatea zăcămintelor sunt depletate, cu costuri mari”, a declarat Sorin Gal, în cadrul unei conferințe online organizate de Financial Intelligence. „Reducerea investiţiilor din upstream, unde numărul de sonde săpate a scăzut cu 75%, va duce la un declin în anii următori, cu impact asupra pieţei gazelor”, a mai spus oficialul.
7 miliarde de dolari este necesarul de investiții pentru a exploata gazele din Marea Neagră şi a ajunge la o producție de 10 miliarde mc/an.